De o săptămînă am ajuns în ţara libertăţii, libertate scrisă cu majusculă: ţara unde libertatea e protejată prin lege, precum un animal sălbatic, pe cale de dispariţie. E o ţară a libertăţilor domesticite cultural, dar procesate financiar şi legislativ, ţara în care bunăstarea personală – trecută prin libertate – se loveşte cel mai adesea de lege. E ţara unde libertatea rămîne un concept asimilat şi inclus în lege, ca pretext pentru discursul politic. E ţara unde libertatea de a te muta dintr-un stat în altul înseamnă şi a te supune legilor fiecăruia. Cît priveşte libertatea privată, cea scrisă cu litere (mai) mici, se loveşte şi aici, la fel ca peste tot, de neputinţele materiale ale vieţii de zi cu zi.

Două cazuri de independenţă

...Pe Brianna am întîlnit-o în Arizona. Este o tînără de 19 ani care a început anul acesta studiile în inginerie spaţială la aceeaşi universitate la care mă aflu şi eu. Brianna este „o nomadă fără voie şi fără ştiinţă“: a locuit în San Diego, Santa Barbara, San Francisco, Boston, iar anul acesta s-a mutat în Tucson, pentru că aici „a purtat-o serviciul mamei ei“. Îmi povesteşte că mama ei, de religie musulmană, a cîştigat un proces în faţa unei familii de musulmani, pacienţi la spitalul unde lucrează, care i-au imputat că „religia lor se pierde din cauza femeilor care îşi poartă vălul doar pe jumătate“. Brianna era mîndră de mama ei, luptătoare pentru drepturile lor.

... Într-o după-amiază, în sala de aşteptare a administraţiei universităţii americane unde studiez şi eu, întîlnesc două mame care au venit să plătească taxa anuală pentru copiii lor (mai precis, cîte 24.000 de dolari pe an pentru fiecare copil) – vorbeau cam amar şi tare, ca şi cum nu s-ar mai fi dus să-şi prezinte cardul la biroul cu pricina. Copiii lor au însă dreptul şi libertatea de a beneficia de educaţie într-un mediu democratic unde se pot exprima