Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Funeriu despre BAC-ul profesional: Este un fel de "bac cu buletinul". Bacalaureatul trebuie să fie trecut de cei care învaţă

Publicat in Romania Libera, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Propunerea Ministerului Educaţiei de a introduce Bacalaureatul profesional este "o măsură total greşită, un fel de 'bac cu buletinul'" , a declarat Daniel Funeriu, consilier prezidenţial şi fost ministru al Educaţiei, citat de HotNews.ro.

"Bacalaureatul trebuie să fie trecut de cei care învaţă. Actualul Guvern vrea să dea bacalaureatul şi celor care nu îl merită. I-a întrebat cineva pe cei peste 100 000 de elevi care au luat bacul dacă li se pare normal aşa ceva?", susţine Funeriu.

Marţi dimineaţă, Comisia de învăţământ din Senat a adoptat proiectul de lege privind introducerea Bacalaureatului profesional, care poate fi susţinut de toţi elevii şi care nu le dă acestora posibilitatea de a se înscrie la Facultate. Raportul adoptat miercuri de comisie ar putea fi inclus pe ordinea de zi a Senatului de lunea viitoare.

Funeriu, în schimb, critică această iniţiativă legislativă. "Prin această măsură reuşesc să arunce în ridicol diploma de bacalaureat care de doi ani are valoare şi care a devenit o mândrie", este de părere consilierul prezidenţial.

Potrivit acestuia, "după ce trei ani am păstrat stabilitatea, şi nu am schimbat de la an la an bacalaureatul, iar vine fiecare ministru cu experimente care dau instabilitate. Varianta corectă a bacalaureatului diferenţiat este prevăzută de legea educaţiei şi urma să intre în vigoare pentru elevii care încep clasa a IX-a".

Introducerea acestui tip de Bacalaureat profesional "este şi rezultatul presiunii fabricilor de diplome care în urma unui bacalaureat serios nu mai au clienţi", susţine Daniel Funeriu.

Fostul ministru al Educaţiei este de părere că "această măsură va distruge învăţământul profesional pe care eu l-am reintrodus. Elevii de la liceele teoretice au 80% succes la bac, ceea ce e normal. Cei de la tehnologic au 20% promovare pentru că mulţi dintre a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 56 minute
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Ciolacu, despre campania electorală: La nivel de coaliţie şi de conducere de coaliţie s-a menţinut linia roşie

HotNews acum 45 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică, la Slatina că în coaliția de guvernare şi în conducerea acesteia a fost menţinută o „linie roşie" care nu a fost depăşită în campania electorală, iar abordarea alegerilor este una „mai matură".

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum o ora
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 5 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 4 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°