Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Dragnea, chemat la DNA în dosarul fraudării referendumului

Publicat in Gandul, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a fost citat mâine la DNA în dosarul privund fraudarea referendumului. Potrivit postului public de televiziune Dragnea a fost chemat de procurori pentru a da explicaţii în legătură cu organizarea referendumului în judeţele din sudul ţării.

Pe 22 august Liviu Dragnea a declarat că se va prezenta la DNA dacă va fi solicitat de procurori. "Dacă trebuie să fiu chemat la DNA că am mers la vot, sigur, o să-mi asum lucrul ăsta, dar pentru altceva nu văd de ce să fiu chemat", a spus secretarul general al PSD pe 22 august. Liviu Dragnea nu a răspuns astăzi solicitărilor gândul de a confirma dacă a fost citat pentru joi 6 septembrie la DNA.

Pe 15 august, Parchetul General a anunţat că a deschis 528 de dosare penale privind posibile fraude electorale comise la referendumul din 29 iulie. Cele mai multe dosare au fost deschise în judeţe din Oltenia şi Moldova, judeţe unde au fost înregistrate prezenţe record (de multe ori de peste 100 la sută). O parte din dosarele privind posibilele fraude la referendum sunt investigat şi de către DNA.

PDL l-a reclamat pe Liviu Dragnea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că acesta ar fi cerut tuturor preşedinţilor de secţii de votare din judeţul Teleorman să-i transmită, din oră în oră, prezenţa la vot la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu.

Dosarul interlopilor care fraudau voturile din sediul PNL Cluj

Unul din aceste dosare priveşte posibile fraude electorale comise în Transilvania. În acest dosare procurorii susţin că preşedintele PNL Alba Teodor Atanasiu, Dumitru Samson (fiul vitreg al ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu) şi alte patru persoane au cumpărat voturi în ziua referendumului. Deputatul PNL Teodor Atanasiu este acuzat de mită electorală şi de " folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase de natură

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum 13 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 43 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din Timiş, fără energie electrică din cauza vântului/ Sunt afectate 61 de localităţi din vestul ţării

News.ro acum o ora
Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică, din cauza vântului puternic de vineri dimineaţă. Echipele Reţele Electrice Banat se află pe teren pentru a remedia avariile. ”Peste 11.600 de abonaţi din

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Atenție arădeni: Sunt transmise mesaje false în numele ANAF

Arad24.net acum 18 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Nicolae Ciucă, apel către liberali: Din inima Olteniei dăm semnalul mobilizării și victoriei de duminică! Singurul vot util este pentru PNL!

Libertatea acum 36 minute
Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a avut ultimul mare eveniment de campanie în județul natal, Dolj, alături de organizațiile și primarii liberali din Oltenia și Muntenia, cărora le-a cerut să se mobilizeze pentru victoria liberală în al

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°