Şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI, secretarul de stat Nicolae Căbulea, a va fi audiat, miercuri, la sediul Parchetului General, unde este audiat în dosarul referendumului.
Citeşte şi:
Secretarul de stat în MAI, Constantin Chiper, citat în cazul privind referendumul
Căbulea este acuzat de abuz în serviciu şi a fost pus sub învinuire.
În acelaşi dosar sunt învinuiţi şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, chestorul Constantin Manoloiu, şi fostul ministru pentru Administraţie, Victor Paul Dobre.
Manoloiu a ajuns deja la Parchetul General. Înainte să intre la audiri, Constanin Manoloiu le-a spus jurnaliştilor că a venit să-şi demonstreze nevinovăţia.
_ _ _
În acest dosar, în 13 august, fostul ministru de Interne Ioan Rus (care a demisionat din funcţie în 6 august) a fost audiat ca martor.
Tot în acest caz, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre care, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, a înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care preciza că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.
Potrivit procurorilor, Victor Paul Dobre, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, a semnat o adresă prin care preciza că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători, document înaintat Curţii Constituţionale de şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, Constantin Manoloiu.
Procurorii îi cercetează pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pe chestorul de poliţie Constantin Manoloiu şi pe secretarul de stat Nicolae Căbulea, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din MAI.
Fostul ministru de Interne Ioan Rus îi spunea lui Victor Paul Dobre, într-o discuţie despre listele electorale, în 4 august, că el le-a spus că nu semnează "niciun