Finalizarea proiectului finanţat de Banca Mondială este pusă sub semnul întrebării din cauza unei cerinţe a proiectantului foarte costisitoare, pe care nu şi-o asumă nimeni: expertiza tehnică totală a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova. Totul a pornit de la o bucată de tavan desprinsă în timpul lucrărilor, la etajul inferior.
La sfârşitul acestui an, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova ar fi trebuit să dispună de una dintre cele mai moderne maternităţi din ţară. Mămicile urma să nască în cele mai bune condiţii şi să beneficieze de o spitalizare cu confort de cinci stele. Din păcate, lucrurile sunt departe de a fi aşa, iar toate acestea ar putea rămâne doar la stadiul de proiect lăsat în paragină, deşi banii pentru finalizarea obiectivului există. Şi nu vin de oriunde, ci de la Banca Mondială, care a asigurat o finanţare de şase milioane de lei.
Lucrările au început în noiembrie anul trecut şi au decurs bine până în iarnă. Chiar la mijlocul lunii ianuarie 2012, mass-media erau invitate să ia act de investiţiile care se făceau la etajul 8 al spitalului, la Secţia de obstetrică-ginecologie. Se vorbea de standardele europene de care se vor bucura din octombrie-noiembrie viitoarele mămici şi nou-născuţii acestora, pe perioada internării.
Tavanul buclucaş
Numai că, la şapte luni distanţă, lucrările au rămas în acelaşi stadiu ca la începutul anului. Constructorul, SC Microclima SRL Craiova, a fost nevoit să oprească activitatea, la solicitarea proiectantului, SC Proiect Bucureşti SA. Motivul: o bucată de tencuială căzută într-unul din saloanele aflate cu un etaj mai jos. Asta se întâmpla pe 18 ianuarie, în urma incidentului un pacient din acel salon fiind rănit uşor. Situaţia s-a repetat pe 31 ianuarie, de data aceasta fără victime, bolnavii din saloanele afectate fiind evacuaţi între timp, dar evenimentul l-a pus pe gân