Cele mai haioase personaje revin la Pro TV în cel de-al doilea sezon al serialului "Las Fierbinţi", care va fi difuzat din 27 septembrie, de la ora 20.30, informează televiziunea.
Actorul Mihai Bobonete, care îl interpretează pe Bobiţă în serialul "Las Fierbinţi", este un pescar înrăit şi spune că ori de câte ori timpul îi permite alege să se relaxeze împreună cu prietenii şi familia lângă undiţă.
Vara aceasta, după ce a încheiat filmările pentru cel de-al doilea sezon al serialului "Las Fierbinţi", care va începe la Pro TV din 27 septembrie, de la 20.30, Bobo şi-a luat undiţa la spinare şi a pornit spre Deltă. "Am filmat sezonul al doilea din «Las Fierbinţi» şi ce mi-a rămas din ea (din vară, n.r.) am încercat să o împart între munte, mare, părinţi, Delta Dunării şi puţin Bucureşti la liber", spune acesta.
Nu de puţine ori, Mihai Bobonete a mers la pescuit împreună cu prietenul şi colegul său de serial Mihai Rait Dragomir, Dorel în "Las Fierbinţi", la fel de pasionat de pescuit, astfel că nici vara aceasta nu a făcut excepţie.
Cât despre personajul din serialul de la Pro TV, Mihai Bobonete spune că vara aceasta a revenit la mustaţa permanentă. "Concret, dacă vreţi să ştiţi, rolul lui Bobiţă m-a schimbat în sensul că port mustaţă şi când nu filmez. Personal nu mi-a adus prejudicii, dar recunoaşterea pe care o am din partea publicului telespectator este uriaşă şi mult mai mare decât tot ce am avut până acum. Se pare că lumea apreciază calitatea şi efortul pentru un produs premium, aşa că au reacţionat pe măsură. Nu sunt urcat pe culmea celebrităţii şi am căutat în acest sezon doi din «Las Fierbinţi» să mai adaug două, trei retuşuri personajului şi sper că va plăcea mai mult decât până acum", a spus Mihai Bobonete.
Din 27 septembrie, de la 20.30, cele mai haioase personaje revin la Pro TV în cel de-al doilea sezon "Las Fierbinţ