Pe 5 septembrie 2012 se aniversrează 154 de ani de la naşterea autorului cărţii “România Pitorească”, Alexandru Vlahuţă.
Scriitorul Alexandru Vlahuţă s-a născut la 5 septembrie 1858 la Pleşeşti, a făcut şcoala primară şi liceul la Bârlad, susţinând examenul de bacalaureat la Bucureşti în 1879. Acesta a urmat timp de un an cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, pe care le-a părăsit din cauza situaţiei materiale precare. A fost institutor şi apoi profesor la Târgovişte.
Din 1884 până în 1893 a lucrat ca profesor în câteva instituţii de învăţământ bucureştene: şcoala normală a Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român, azilul „Elena Doamna”, Liceul „Sfântul Gheorghe”. În 1888 a fost revizor şcolar pentru judeţele Prahova şi Buzău. Cinci ani mai tarziu a editat revista Vieaţa care avea să existe doar trei ani. La începutul secolului XX, Alexandru Vlahuţă a scos împreună cu poetul George Coşbuc o nouă revistă, Semănătorul (1901). În acest timp, scriitorul era referent la Casa Şcoalelor.
De la debutul său din 1886 cu un volum de nuvele, Vlahuţă a publicat aproape în fiecare an proză (amintiri, povestiri), până în 1908. Cea mai cunoscută scriere a sa în proză este România pitorească, apărută în 1901. Ca poet a fost aproape la fel de prolific: 1887 Poezii; 1894 Poezii vechi şi nouă; 1895 Iubire; 1904 şi 1909 alte două volume de poezii, iar în 1911 La gura sobei.
În timpul primului razboi mondial Alexandru Vlahuţă a locuit la Iasi apoi la Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine; unul dintre aceştia a fost Vasile Voiculescu. Începând cu anul 1885 când sora sa Elisabeta Străjescu, calugăriţă la Agapia, a construit o căsuţă de lemn cu cerdac pe o coastă de deal din apropierea mănăstirii, scriitorul Alexandru Vlahuţă a început să vină în timpul verii acolo pentru a se odihni. Uneori şi-a adus şi prietenii,
