Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Nu putem trata cu indiferență problema Oltchimului”

Publicat in Curierul de Valcea, joi 6 septembrie 2012 ·

• afirmă deputatul Samoil Vîlcu, care se alătură celorlalți politicieni vâlceni în demersul de salvare a combinatului vâlcean

„Mă alătur politicienilor vâlceni care au făcut deja apel pentru salvarea Oltchim. Nu putem să tratăm cu indiferenţă acest subiect, mai ales că s-au stabilit o serie de paşi care să ducă la privatizarea corectă a acestei societăţi vâlcene. Tot ce trebuie realizat este ca actuala guvernare să îşi respecte promisiunile făcute salariaţilor de la Oltchim”, afirmă deputatul PDL Samoil Vîlcu. „În luna mai, în urma unei vizite la Vâlcea, Daniel Chiţoiu, actualul ministru al Economiei a promis sprijin şi soluţii pentru această societate vâlceană, dar nu s-a întâmplat nimic. Este îngrijorător şi că nu se respectă ce s-a stabilit cu actualul premier în luna iulie, respectiv accesarea de urgenţă de către Oltchim a unui credit de 40 de milioane de euro, necesar acordării salariilor restante şi majorarea capitalului social al societăţii prin conversia creanţei AVAS în acţiuni, cu avizul Comisiei Europene, obţinut în luna martie a acestui an. Cu toate acestea, MECMA a decis să scoată la privatizare această societate vâlceană, iar premierul Ponta nu face nici un fel de declaraţii referitoare la acest subiect, nu aude, nu vede, nu îi pasă. Tratează această problemă cu indiferenţă, deşi poate provoca nu doar în judeţul Vâlcea un dezastru social şi economic. Ar fi bine ca domnul Ponta să înţeleagă faptul că este necesară intervenţia urgentă şi adoptarea unor decizii ferme pentru a salva Oltchim de la lichidare. Dacă nu se pot aduce noi investitori în România, măcar să păstrăm locurile de muncă actuale şi să evităm adâncirea crizei” a conchis parlamentarul ales în Colegiul nr. 2 Râmnicu Vâlcea.

• afirmă deputatul Samoil Vîlcu, care se alătură celorlalți politicieni vâlceni în demersul de salvare a combinatului vâlcean

„Mă alătur politicie

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion care zbura pe ruta Sibiu – Munchen a aterizat de urgenţă la Timişoara

Libertatea acum o ora
Un avion pe ruta Sibiu-Munchen a aterizat de urgență la Timișoara, marți, 7 ianuarie, din cauza unei uși de acces la conectorul pentru căști care a rămas deschisă sau s-a deschis în timpul zborului, a relatat site-ului de aviație BoardingPass.

România va vinde gaz Germaniei, din exploatările Neptun Deep. Compania OMV a încheiat un acord

Ziua Constanta acum o ora
România devine un exportator important de gaze naturale, semnând un acord cu Germania Acordul este încheiat pentru o perioadă de cinci ani şi prevede furnizarea de 15 terawaţi/oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep România va vinde gaz cătr

„Toţi îşi pot permite”. Donald Trump cere membrilor NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

Mediafax acum o ora
Donald Trump a făcut apel la membrii NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare de la 2% la 5%. Preşedintele ales al SUA a criticat de mai multe ori ţările membre NATO că nu îşi plătesc partea.

Elena Lasconi va candida la alegerile prezidențiale. „Nu pot să fac un pas înapoi. Am fost în turul doi”

Adevarul acum 55 minute
Elena Lasconi, președinta USR și fostă candidată la alegerile prezidențiale din 2024, confirmă că va participa și la scrutinul din 2025. 

Daniel Funeriu: Vreau ca toţi băieţii români, între 18 şi 20 de ani, anual, să facă două luni de pregătire militară / Obligatoriu pentru băieţi, opţional pentru fete

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu anunţă că se angajează public ca, dacă va fi ales preşedinte, domeniul apărării să primească 3,5% din PIB, iar o parte din buget să fie alocată pentru echipamente militare de top fabricate în România. El s

UPDATE - Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav şi a murit la spital

News.ro acum 2 ore
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital unde a decedat.

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 6 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Trump spune că va schimba numele Golfului Mexic în „Golful Americii”

HotNews acum 3 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat marți că, după ce va reveni la Casa Albă, va schimba numele Golfului Mexic, situat pe coasta de sud a Statelor Unite, în „Golful Americii”, relatează AFP. „Vom schimba numele Golfului Mexic în Golful

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 5 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
vin.

4°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

6°/13°
vin.

2°/10°
Timisoara
acum

12°
mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

4°/11°