După ce în cel de-al doilea trimestru economia poloneză, una dintre cele mai mari din Europa de Est, a înregistrat cel mai lent avans din ultimele 11 trimestre, guvernul ia în considerare relaxarea politicilor bugetare pentru a preveni ca ţara să evite soarta altor state europene unde austeritatea paralizează creşterea.
Ce i-a speriat pe polonezi este totuşi o creştere economică de invidiat într-o Europă lovită de criză, iar în pofida relaxării politicii, ţintele bugetare sunt unele la care cu greu ajung ţările ve-cine.
Guvernul polonez, condus de premierul Donald Tusk, va respecta planul de a reduce anul acesta deficitul bugetar astfel încât să fie respectată limita de 3% din PIB cerută de Uniunea Europeană.
Însă încetinirea creşterii economice înseamnă că "obiectivul ambiţios de a ajunge la un deficit de 2,2% din PIB anul viitor a ieşit din ecuaţie", a declarat Marja Goettig, unul dintre consilierii economici ai lui Task, citată de Bloomberg. "Toată lumea, inclusiv pieţele, vor înţelege şi poate chiar aprecia dacă guvernul evită austeritatea excesivă de dragul creşterii economice, care este esenţială pentru stabilitatea financiară", a mai spus Goettig.
Pentru Polonia, un deficit bugetar sub limita UE ar fi o premieră pentru ultimii patru ani. Anul trecut deficitul s-a situat la 5,1% din PIB, iar în 2010 la 7,8%.
Economia poloneză a crescut cu 2,4% în cel de-al doilea trimestru, comparativ cu perioada similară de anul trecut, în condiţiile în care politica bugetară mai severă şi scăderea salariului real a afectat cererea internă. Cu toate că ritmul de creştere este al treilea ca mărime din UE, încetinirea provoacă îngrijorări, ceea ce duce la deprecierea zlotului, moneda naţională poloneză.
Sondajele de opinie arată că guvernul lui Tusk, primul premier polonez care a obţinut un al doilea mandat de la căderea comunismul