Timp de zeci de ani, intervenţiile chirurgicale au fost sinonime cu repausul, mâncarea de regim, multe zile de stat în spital şi costuri pe măsură. O nouă metodă de recuperare, foarte rapidă, a devenit destul de populară printre medici şi pacienţi în ultimii trei ani în Marea Britanie şi promite să revoluţioneze sistemul medical de recuperare a pacienţilor în lumea întreagă, scrie "Daily Mail".
Acest sistem presupune ca înainte de intervenţia chirurgicală şi imediat după aceasta, pacientul să consume alimente bogate în calorii, pentru a avea mai multă putere de recuperare. Mai mult, pacientul nu trebuie să stea la pat după operaţie, ci trebuie să meargă cât mai curând posibil. Deşi pare o metodă controversată, pacienţii trataţi astfel au avut mai puţine complicaţii post- operaţorii decât ceilalţi, iar durata de internare s-a scurtat cu 50%. Pe lângă alimentaţie, medici folosesc şi tehnici chirurgicale mai puţin invazive pentru a grăbi recuperarea.
Această metodă de recuperare a fost practicată prima oară în anul 1997, în Danemarca, de căte profesorul Henrik Kehlet, care crede că nu există niciun motiv viabil pentru care pacienţii ar trebui înfometaţi înainte şi după intervenţiile chirurgicale suferite.
Ulterior, în 2002, metoda sa revoluţionară a fost testată şi în Marea Britanie, în chirurgia colorectală, iar în 2009 a fost extinsă şi la alte specialităţi. Teoria principală este că dacă pacienţii sunt bine hrăniţi înainte şi după intervenţiile
chirurgicale nu vor pierde din greutate, ceea ce înseamnă că se vor recupera mai repede, din moment ce muşchii nu îşi pierd puterea. Astfel, pentru a evita scăderea în greutate a pacienţilor care nu pot ingera hramă solidă după operaţie, medicii îi hrănesc pe aceştia prin tuburi în timpul intervenţiei şi după aceasta, cât este nevoie.
În doar trei ani, ponderea spitalel