Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONSTANŢA - REZULTATE BAC 2012, sesiunea AUGUST, după CONTESTAŢII

Publicat in Gandul, miercuri 5 septembrie 2012 ·

REZULTATELE FINALE la BACALAUREAT 2012 SESIUNEA AUGUST, DUPĂ CONTESTAŢII, publicate pe EDU.RO, arată că procentul de promovare din judeţul CONSTANŢA a crescut cu 2,5 procente, ajungând la peste 38 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, în urma afişării rezultatelor finale de la examenul de bacalaureat, procentul de promovabilitate înregistrat la nivelul judeţului Constanţa a crescut cu 2, 50, de la 36, 07 la 38, 57.

Astfel, în urma contestaţiilor au fost modificate notele în 410 lucrări, 245 dintre acestea fiind majorate, iar 165 fiind scăzute. Dintre lucrările cu note majorate, cele mai multe, 191, au înregistrat creşteri între 0,5 şi 0,95 de puncte, 51 de lucrări au primit în plus între 1 şi 1,5 puncte, la o singură lucrare nota a crescut cu două puncte, iar la două lucrări s-a majorat cu peste 3 puncte.

La disciplina Limba şi literatura română, 123 de lucrări au fost majorate cu 0,5 până la 1,45 puncte, iar la Matematică 86 de note au crescut cu 0, 5 până la 3,30 puncte.

Cei mai mulţi dintre candidaţi - 951 din cei 1.139 promovaţi au reuşit să obţină medii între 6.00 şi 6,99.

Pentru această sesiune de bacalaureat, în judeţul Constanţa s-au înscris 3.269 de candidaţi, fiind prezenţi 2.950 dintre aceştia, unul fiind eliminat din examen pentru fraudă.

În sesiunea de bacalaureat august - septembrie 2011, în judeţul Constanţa, promovabilitatea a fost de 11 la sută.

Rata de promovare înregistrată la prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an la nivelul judeţului Constanţa a fost 47.94 la sută, după soluţionarea contestaţiilor.

REZULTATELE FINALE la BACALAUREAT 2012 SESIUNEA AUGUST, DUPĂ CONTESTAŢII, publicate pe EDU.RO, arată că procentul de promovare din judeţul CONSTANŢA a crescut cu 2,5 procente, ajungând la peste 38 la sută, tr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, după ce a fost votat președinte interimar PSD: „Majoritatea vrea să fim în opoziție, dar am mandat de negociere”

Libertatea acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, 20 mai, după ședința social-democraților de la Vila Lac, că cei mai mulți lideri vor în opoziție, dar că a primit mandat să poarte discuții cu PNL, USR și UDMR și nu exclude nicio var

Nicușor Dan, despre deciziile conducerii PSD: „Este o veste bună”/ Care va fi rolul Primei Doamne în mandatul său

HotNews acum o ora
Președintele ales Nicușor Dan a afirmat, la ProTV, că disponibilitatea PSD de a participa la negocierile privind noul guvern, exprimată de către noul președinte Sorin Grindeanu, este „o veste bună”. Dan a anunțat că, în zilele următoare, va avea mai

George Simion a anunțat că va contesta la CCR rezultatul alegerilor: „A fost vorba de cumpărare de voturi”

Libertatea acum o ora
George Simion, liderul AUR, a anunțat marți, 20 mai, că va contesta la CCR rezultatul alegerilor prezidențiale, scrutin câștigat de Nicușor Dan.

Nicușor Dan încearcă să liniștească populația: Nu s-a pus niciodată în discuţie să nu fie bani de pensii şi salarii

Mediafax acum 50 minute
„Azi am discutat vreo patru ore în detaliu bugetul național consolidat, structura deficitului. Mâine seară (miercuri seară – n.r.) mă voi întâlni cu niște reprezentanți ai mediului de afaceri și ulterior o să avem o discuție ca să vedem cum facem cu

Nicușor Dan se întâlnește cu reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti. „Sper să armonizăm relaţiile”

Adevarul acum 26 minute
Nicuşor Dan se întâlneşte miercuri, 21 mai, cu reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti. Acesta a susținut că e în interesul ambelor țări ca parteneriatul strategic să fie consolidat.

Cum învățăm rapid să consumăm energie mai eficient?

G4Media acum 2 ore
Știm cât de important este pentru fiecare dintre noi să înțeleagă cum poate eficientiza consumul de energie acasă. De aceea, PPC Energie vine în ajutorul clienților săi cu PPC myEnergy Coach – o platformă digitală care oferă recomandări personalizat

Parlamentul European cere prelungirea implementării PNRR. O veste bună pentru România

HotNews acum 2 ore
Parlamentului European au adoptat marţi, cu 63 de voturi pentru, 12 împotrivă şi şase abţineri, raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezililenţă, din care este finanţat şi PNRR-ul României, şi care cere prelungirea planului cu

Elon Musk anunţă că în viitor va cheltui „mult mai puţin” pe donaţii politice

G4Media acum 44 minute
Elon Musk, CEO-ul Tesla şi SpaceX şi una dintre cele mai influente figuri din spatele realegerii lui Donald Trump, a declarat marţi că intenţionează să reducă semnificativ cheltuielile sale politice în viitor, marcând o schimbare notabilă în atitudi

Proiect de lege:Părinţii care nu îşi duc copiii agresori la consiliere psihologică riscă închisoarea

BusinessMagazin acum o ora
Părinţii care nu îşi duc copiii agresori la consiliere psihologică riscă sancţiunea cu închisoarea de la 1 la 3 ani, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament. Până acum, singura sancţiune ce putea fi aplicată în astfel de situaţii era doar a

Biroul Electoral Central a validat rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale 2025

G4Media acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a validat, marți, rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

19°
mar.

9°/21°
mie.

12°/23°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

15°
mar.

8°/20°
mie.

8°/22°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
Constanta
acum

14°
mar.

8°/20°
mie.

13°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

4°/15°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
vin.

12°/20°
Timisoara
acum

17°
mar.

8°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/23°
vin.

15°/21°