România a coborât în acest an cu o poziţie, până pe locul 78 din 144 de ţări, într-un top privind competitivitatea economică realizat de Forumul Economic Mondial (World Economic Forum), şi ocupă penultimul loc în UE, devansând numai Grecia, informează Mediafax.
Competitivtatea economiei româneşti este surclasată atât de ţările vecine Ungaria, Bulgaria şi Ucraina, cât şi de Vietnam, Georgia, Maroc, Columbia, Rusia, Iran, Ruanda, Peru, India, Kazahstan, Azerbaijan şi Turcia.
România este urmată în top de Botswana, pe locul 79, iar state precum Muntenegru, Sri Lanka, Filipine sau Panama devansează economia românească după criteriile competitivităţii.
Dintre statele UE, singurul situat sub România în top este Grecia, o economie care a pierdut circa 20% din PIB după cinci ani de recesiune, devastată de criza datoriilor de stat.
În zona Europei Centrale şi de Est, cea mai bine plasată este Austria (16), urmată de Cehia (39), Polonia (41), Lituania (45), Letonia (55), Slovenia (56), Ungaria (60), Bulgaria (62), Rusia (67) şi Slovacia (71).
Economia românească stă cel mai bine la capitolul eficienţă, pe locul 64 în lume, şi cel mai prost în ceea ce priveşte inovaţia - poziţia 106, potrivit Indicelui Global al Competitivităţii ediţia 2012-2013, publicat miercuri de WEF.
Criteriile privind eficienţa se referă la accesul la educaţie şi calificare, eficienţa pieţei de consum şi a pieţei muncii, gradul de dezvoltare a pieţei financiare, gradul de tehnologizare a economiei, dar şi mărimea pieţei interne.
Capitolul inovaţie se referă atât la aspectul implicit al inovaţiilor aduse de economia locală, cât şi la "gradul de sofisticare" a mediului de afaceri.
În privinţa cerinţelor de bază ale unei economii de piaţă, precum gradul de dezvoltare instituţională, infrastructura, mediul macroeconomic şi accesul la servicii de sănătate ş