Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti Lansarea ediţiei 2012-2013

Publicat in Romania Libera, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Fundaţia Euromonitor pentru Excelenţă, cu sprijinul Agenţiei AD Media Consult, anunţă continuarea programului Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti prin lansarea ediţiei 2012-2013.

Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti reprezintă un program de încurajare şi facilitare a pregătirii profesionale şi se adresează jurnaliştilor care doresc să capete o expertiză profesională în problematica europeană. Acest program îi ajută pe participanţi să aprofundeze înţelegerea tematicilor legate de Uniunea Europeană, cadrul de reglementare, funcţionarea instituţiilor, relaţionarea între Statele Membre, precum şi maniera în care este abordată problematica europeană de către media occidentală.

Programul „Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti" cuprinde trei etape de pregătire profesională:

- un training specializat, susţinut în România de către specialişti în relaţii europene;

- o călătorie de studii, de o săptămână, la Bruxelles, pe durata căreia jurnaliştii vor avea ocazia să se întâlnească şi să discute cu oficiali ai Uniunii Europene;

- stagii de pregătire profesională, timp de trei săptămâni, în cadrul unor prestigioase organizaţii de presă europene.

La încheierea fiecărei faze sunt selectaţi jurnaliştii care vor participa la faza următoare.

Şi la ediţia 2012-2013 sunt aşteptaţi să aplice la programul de Burse Europene JTI atât jurnalişti din România, cât şi din Republica Moldova, din presa scrisă, radio, TV şi on-line, specializaţi în domeniile social, politic şi economic, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:

• Experienţă profesională de minim 3 ani

• Vârstă de până în 35 de ani

• Abilităţi de comunicare în limba engleză (cunoaşterea limbii franceze reprezintă un avantaj)

Dosarul de înscriere va cuprinde:

• Curriculum Vitae

• Formular de înscriere disponibil pe site-ul Euromon

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenind pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 21 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţia instituţională a se

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum o ora
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Ciolacu: De la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut

Mediafax acum 27 minute
„De la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El precizează că va fi menţinută până la sfârşitul anului facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe. „Suntem în direcţi

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum o ora
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 3 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Percheziții în județul Alba, într-un dosar de furt de pe rafuturile unei societăți comerciale din Luduș

Radio Mures acum 58 minute
Polițiștii mureșeni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție, în județul Alba, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt. Două tinere au fost reținute pentru 24 de ore. Din cercetări a reieșit faptul că acestea ar fi

Papa Francisc a deschis calea canonizării lui Carlo Acutis, „influencerul lui Dumnezeu” și primul sfânt din generația milenialilor

HotNews acum o ora
Papa Francisc a recunoscut miercuri o a doua minune atribuită lui Carlo Acutis, un adolescent italian care și-a dedicat scurta viață răspândirii credinței catolice, decizia suveranului pontif deschizând calea ca acesta să devină primul sfât al gener

Preambul pentru viitorul Consiliu Local: PSDPNL s-a aliat cu AUR și Șoșoacă împotriva lui Dominic Fritz în Biroul Electoral (P)

Timpolis acum 29 minute
După ce Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara a decis că Nicolae Robu a încălcat legea prin lipirea de afișe peste cele ale contracandidaților și a dispus înlăturarea lor, reprezentanții PSDPNL au contestat hotărârea la Biroul Electoral de Ci

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°