★★★★ Florinel Agafiţei, Indianiştii din spaţiul românesc, Galaţi, Ed. Zigotto, 2011
Mulţi oameni învăţaţi din România au călătorit de-a lungul timpului în India (unii au şi rămas acolo), atraşi de misterul culturii ei străvechi, greu de înţeles de către un european. Un secui, Körösi Csoma Sándor (1784–1842), plecat în India cu speranţa că va găsi locul de provenienţă al ungurilor, a devenit celebru prin lucrările sale „Gramatica limbii tibetane” şi „Dicţionarul tibetan” de care s-au servit din plin englezii, deşi tot ei l-au suspectat pe nedrept pe cărturar de spionaj. Un sas (din Braşov), cu pregătire de farmacist, Johann Martin Honigberger (1795–1869), care apare ca personaj în nuvela lui Mircea Eliade, „Secretul doctorului Honigberger”, a ajuns la curtea lui Ranjit-Singhşef şi a fost numit, după câţiva ani, şef al arsenalului maharadjahului.
Aceştia au fost doar precursorii. Şiau înscris apoi numele pe lista românilor pasionaţi de India Vasile Pogor, B.P. Hasdeu, Mihai Eminescu, Lazăr Şăineanu, George Coşbuc, Cezar Papacostea, Theofil Simenschy, Aram Frenkian, Mircea Eliade – marele Mircea Eliade, celebru în întreaga lume ca istoric al religiilor – şi mulţi alţii, până la contemporanii noştri George Anca, I.P. Culianu, Florin Deleanu şi Vasile Andru.
Mihai Eminescu (1850–1889) n-a călătorit în India, dar a cunoscut-o profund, folosindu-se de lucrări ştiinţifice (îndeosebi cele ale germanului Franz Bopp) şi de imaginaţia sa. Cunoştea, apreciază scriitoarea indiană Amitha Bhose, „trei mii de cuvinte şi expresii din limba sanskrită”. Mircea Eliade (1907–1986), tânăr fiind, a trăit în India o tulburătoare poveste de dragoste, reinventată, după legile literaturii, în paginile romanului de neuitat „Maitreyi”. Toate aceste informaţii şi multe, multe altele se găsesc în admirabila carte de sinteză „Indianiştii din spaţiul românesc”. Autorul, un erudit, Flor
