Rezultatele expertizelor ADN, realizate de specialişti ai Institutului Naţional de Medicină Legală (INML) “Mina Minovici”, îl indică drept autor al uciderii japonezei pe Nicolae Vlad, informează România TV.
Anchetatorii au dispus în cazul lui Vlad Nicolae (26 de ani) – arestat pentru uciderea studentei japoneze – efectuarea a trei expertize ADN, rezultatele acestora confirmându-l ca autor, susţin surse din poliţie, citate de Mediafax.
“Este o probă concludentă, este pertinentă şi magistraţii vor avea în vedere această probă. Poate să primească până la 25 de ani de închisoare. Apărarea e greu de făcut, pedeapsa va fi, zic eu, orientată spre maxim”, a declarat, la România TV, Bogdan Bărbuceanu, avocat.
Un raport oficial urmează să fie transmis de INML Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care investighează crima.
Taximetristul care i-a lăsat pe studenta japoneză şi pe asasinul ei lângă pădurea din Corbeanca, unde tânăra a fost găsită moartă două zile mai târziu, a fost pus sub acuzare, pentru că a condus deşi avea permisul anulat, informează Ministerul Public.
În continuarea cercetărilor efectuate în cazul uciderii studentei japoneze, în care este arestat Nicolae Vlad pentru omor calificat şi deosebit de grav, viol, violare de domiciliu şi tâlhărie, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul probelor administrate până în prezent, au dispus, luni, “în baza dispoziţiilor art. 238 din Codul de procedură penală şi dispoziţiilor art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă învinuitul Răzvan Viorel Covali sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat, în formă continuat