Zilele lungi de tăcere ale preşedintelui, după ce a revenit la Cotroceni, au fost, pentru presă, greu de îndurat. Au mai rămas în peisaj doar glumiţele lui Victor Ponta...

Dornici să obţină „declaraţii" cât mai multe (căci actualitatea românească în primul rând din asta se hrăneşte, din vorbe, nu din fapte ale oamenilor politici), reporterii ţării au fost crunt dezamăgiţi. Traian Băsescu şi-a reluat funcţia şi a tăcut zile în şir. Acest comportament merită puţină reflecţie, căci din el a avut de câştigat, de fapt, toată lumea, chiar dacă audienţa presei a scăzut un pic.

În primul rând a câştigat preşedintele. Când a revenit în public - la reuniunea ambasadorilor - a făcut-o cu un discurs strict instituţional, aşa cum se cuvine din partea unui şef de stat. Sunt convins că, dacă s-ar fi comportat la fel pe toată perioada mandatelor sale, atmosfera publică ar fi fost, astăzi, mai puţin drăcoasă. O mare doză din antipatia faţă de Traian Băsescu îşi are cauza în faptul că a fost, mai mult decât un preşedinte-jucător, un preşedinte-comentator: şi-a băgat nasul în toate, a dat buzna în direct la televizor ca să-şi dea cu părerea despre orice (exemplul tipic fiind astă-iarnă, când a sunat la TV pentru a-l „contra" pe Raed Arafat - adică pentru a-şi bate un mare cui în talpă), a vorbit urât despre unii cetăţeni sau unele categorii de cetăţeni, a biciuit verbal opoziţia şi electoratul ei (deşi trebuie să fie preşedintele tuturor românilor) ş.a.m.d. Din efectul zilelor sale de tăcere, Traian Băsescu ar trebui să înţeleagă că e mai bine pentru toată lumea (inclusiv pentru domnia sa) să vorbească rar şi numai cu seriozitatea, rigoarea şi măsura cerute de înalta funcţie pe care o ocupă. Mi-e greu să cred că va fi în stare, dar dacă o va face, va reuşi să tempereze un pic isteria socială şi politică.

Şi publicul dornic de „ştiri tari" şi de vorbe grele are ce