Cel mai rapid atlet din lume, Usain Bolt ar putea evolua pentru echipa sa favorită Manchester United, într-un meci amical cu rivalii de la Real Madrid.
Triplul campion olimpic de la Londra, jamaicanul Usain Bolt, a fost invitat de antrenorul lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, la primul meci din sezonul 2012/2013 cu Fulham, când suporterii “Diavolilor Roşii” i-au cerut să îl aducă la echipă. Managerul lui United, a confirmat faptul că Usain Bolt ar putea juca pentru echipa sa dar, doar într-un meci caritabil, existând posibilitatea, potrivit mediafax, ca anul viitor acesta să joace în meciul amical cu Real Madrid.
Ferguson a mai spus că l-a urmărit pe Bolt la Jocurile Olimpice şi a apreciat drept extraordinar faptul că Marea Britanie a reuşit să câştige 29 de medalii de aur la competiţia de la Londra. Usain Bolt a obţinut aurul olimpic la Londra în proba de 100 de metri, 200 de metri şi ştafetă 4 x 100 de metri pentru Jamaica şi s-a arătat interesat să participe atât în alte probe olimpice, cât şi în alte sporturi.
Cel mai rapid atlet din lume, Usain Bolt ar putea evolua pentru echipa sa favorită Manchester United, într-un meci amical cu rivalii de la Real Madrid.
Triplul campion olimpic de la Londra, jamaicanul Usain Bolt, a fost invitat de antrenorul lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, la primul meci din sezonul 2012/2013 cu Fulham, când suporterii “Diavolilor Roşii” i-au cerut să îl aducă la echipă. Managerul lui United, a confirmat faptul că Usain Bolt ar putea juca pentru echipa sa dar, doar într-un meci caritabil, existând posibilitatea, potrivit mediafax, ca anul viitor acesta să joace în meciul amical cu Real Madrid.
Ferguson a mai spus că l-a urmărit pe Bolt la Jocurile Olimpice şi a apreciat drept extraordinar faptul că Marea Britanie a reuşit să câştige 29 de medalii de aur la competiţia de la Londra. Usain Bolt a