Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, a declarat, joi, ca va discuta cu reprezentantii bancilor private din Romania in scopul obtinerii de sprijin financiar pentru Oltchim la plata salariilor restante si la asigurarea capitalului de lucru pe o perioada de o luna, pana la privatizarea societatii, relateaza Agerpres.
"Statul nu poate sa dea bani societatii comerciale, dar poate sa gaseasca solutii, sa aduca la discutii bancile din Romania cu managementul societatii astfel incat sa le poata asigura surse de finantare pentru capitalul de lucru undeva la 10-15 milioane de euro pana la privatizare. Inclusiv salariile, se platesc salariile restante si capitalul de lucru normal pentru o luna de zile. Luni, noi avem o intalnire cu toate bancile din Romania pentru a discuta cu ei si a gasi solutiile de finantare pentru Oltchim", a declarat ministrul Chitoiu, dupa intalnirea avuta la Palatul Parlamentului cu reprezentanti ai companiei.
Chitoiu a explicat ca statul va actiona ca un fel de intermediar intre Oltchim si banci precizand ca "noi o sa cautam o solutie din punct de vedere al negocierilor cu bancile comerciale din Romania pentru a le asigura finantarea capitalului de lucru. Adica suntem un fel de intermediar. In negocierile cu bancile vom vedea ce garantii solicita din partea statului sau din partea societatii comerciale pentru a asigura sumele de bani necesare finantarii capitalului de lucru".
Ministrul Economiei a mai declarat ca nu exista un plan de rezerva in cazul in care nu va gasi sprijin la banci, dar a precizat ca nu va exista o noua amanare a termenului de privatizare a societatii: "Nu avem in vedere nicio amanare, suntem in termenele prevazute in documentele cu FMI. Conditia de privatizare e de a vinde Oltchim, Arpechim si investitorul daca doreste sa cumpere si rafinaria Arpechim de la OMV Petrom".
'); } var domain