Cu câteva zile în urmă am avut o foarte scurtă intervenţie înregistrată în cadrul unui reportaj pe care televiziunea naţională turcă îl pregăteşte, în mai multe ţări sud-est europene, în contextul împlinirii unui secol de la războaiele balcanice.

Discuţia a fost una interesantă şi mi-a atras odată în plus atenţia asupra felului în care Turcia a evoluat în ultima sută de ani.

De la un imperiu anacronic şi haotic, de la o societate contradictorie şi extrem de divizată, de la un stat care controla teritorii locuite de multe naţionalităţi foarte diferite şi în interiorul căruia coexistau de fapt mai multe societăţi paralele, la o realitate dinamică, la una dintre societăţile emergente cu interese globale, acum la începutul mileniului al treilea. Turcia de astăzi a ajuns să reprezinte un fenomen cercetat cu mare atenţie de către diverşi analişti ai politicii internaţionale, constituind în mod evident un adevărat fenomen. În primul rând, ritmul de creştere, în perioade în care cea mai mare parte a planetei trece printr-un cert declin, în cazul Turciei este unul surprinzător de accelerat. Există zone în care explozia economică are efecte imediate asupra stabilităţii sociale ca şi asupra creşterii nivelului de prosperitate generală. Toate acestea sunt vizibile chiar şi turistului.

Nu trebuie însă neglijat faptul că societatea turcă continuă să fie extrem de polarizată, nivelul de dezvoltare în marile centre urbane din Europa şi de pe litoralul Asiei Mici este cu totul altul decât în cazul zonelor rurale izolate din Anatolia Interioară.

Consecinţa este una cu efecte globale. Turcia este astăzi unul dintre principalii jucători în trei zone de interes geostrategic major: Orientul Apropiat, Asia Centrală, Marea Neagră şi Europa de Sud-Est. În Orientul Mijlociu Republica Turcia, dincolo de avantajul puterii sale militare şi al apartenenţei la NATO, îl mai