'In trecut oamenii erau mai simpli, mai autentici. Traiau o viata mai reala. Acum, oamenii sunt reprimati. Zambesc cand nu vor sa zambeasca. Sunt calmi cand vor sa fie furiosi. Oamenii sunt falsi, modul de viata e fals. Cultura e falsa. Oamenii mai mult joaca teatru decat traiesc. Multe lucruri raman neterminate, in mintile oamenilor se aduna tot felul de experiente incomplete' (Osho, Autobiografia unui mistic nonconformist, Ed. Mix).
Vorbim astazi despre 'reprimare' si vorbim despre frustrare. Cheia acestor emotii este tocmai faptul ca ne manifesam asa cum trebuie, nu asa cum simtim. Ceea ce ne dorim cu adevarat ramane in umbra, ascuns, ceea ce vrem este reprimat, iar reprimarea ne face sa vedem ca lumea ne-a luat libertatea de a avea ce vrem, nu noi insine.
'De ce nu ma simt libera, de ce mi-e atat de frica sa fac ceea ce vreau', ma intreba zilele trecute o cunostinta, care are tot ce-i trebuie pentru a incepe o activitate frumoasa: bani, sediu, aparate, oameni, cadru legislativ etc.? Nimic din exterior nu o blocheaza, nimic nu-i creaza probleme, afara de ea insasi; o frica teribila, o durere launtrica ii fura libertatea. Acesta-i un caz tipic si fericit in care cuiva i se arata ca lipsa libertatii nu-i cauzata de factori exteriori, ci e-n sine. Ea sta acolo pentru ca am reprimat, am negat, am ascuns si am uitat ceea ce vrem cu adevarat. Noi mancam cand nu ne este foame; mancam pentru ca ni se ofera masa, pentru ca-i ora pranzului, pentru ca n-aveam ce face, mancam ce nu ne place, ce nu vrem si ce nu are gust. Mancam pentru ca ni se spune; asta-i sanatos sa mancati, asta-i daunator, asta ingrasa, asta-i rau, asta creste colesterolul si asa ne reprimam dorinta, nevoia, reprimam vocea corpului nostru. Nu ne mai ascultam corpul, poate chiar nu stim ca el ne vorbeste deslusit si categoric, nici nu mai avem habar ca el se opune frustrarii, ingrasandu-se. Corpu
