MAE a lansat programul „Mentor în diplomaţie”
Ministerul Afacerilor Externe a lansat miercuri, 5 septembrie 2012, programul “Mentor în diplomaţie”. Acest program îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea performanţelor individuale şi instituţionale şi să susţină dezvoltarea unei reţele de mentori şi mentee care să asigure transferul de cunoştinţe şi competenţe între diferite etape de carieră şi generaţii de diplomaţi.
În cadrul acestui program vor participa 30 de angajaţi MAE aflaţi la început de carieră (mentee) și 17 ambasadori de carieră ai României (mentori).
Programul “Mentor în diplomaţie” se va desfăşura în perioada septembrie 2012 – februarie 2013 şi presupune organizarea a 30 de sesiuni de mentorat a câte 30 de zile fiecare care vor avea loc la misiuni diplomatice ale României.
Acest program furnizează o serie de avantaje pentru mentor şi mentee, cât şi pentru instituţie, fiind o excelentă modalitate de dezvoltare profesională care generează interes şi implicare activă.
Evenimentul de lansare a programului a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Externe (Aleea Alexandru nr. 31), Sala Gafencu, şi au participat atât mentori și mentee, cât și reprezentanţi ai echipei de implementare a acestui proiect
Programul “Mentor în diplomaţie” este una dintre activităţile proiectul „Fii Proactiv, Învaţă Permanent! - Module de training pentru îmbunătăţirea abilităţilor personalului MAE” – cod SMIS 31872, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PO DCA), Axa prioritară 1 - Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice şi Domeniul de intervenţie 1.3 - Îmbunătăţirea eficacităţii organizaţionale.
MAE a lansat programul „Mentor în diplomaţie”
Ministerul Afacerilor Externe a lansat miercuri, 5 septembr