Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutarea sediului CEO, amânată nejustificat

Publicat in Impact in Gorj, vineri 7 septembrie 2012 ·

Conducerea CE Oltenia nu a depus nici până în prezent la Registrul Comerţului, documentaţia în vederea mutării sediului companiei la Târgu-Jiu, conform unor surse sindicale. Aceleaşi surse au mai precizat că dacă ar exista voinţă mutarea scriptică a sediului s-ar putea realiza în aproximativ trei săptămâni. Preşedintele Consiliului Judeţean Ion Călinoiu nu a dorit să comenteze ritmul greoi de îndeplinire a dispoziţiei date de premierul Victor Ponta, de către conducerea CE Oltenia, dar şi-a manifestat nemulţumirea faţă de alte măsuri discriminatorii luate de şefii companiei. Conform aceloraşi surse se pare că juriştii companiei se ocupă de întocmirea documentaţiei, în vederea depunerii la Registrul Comerţului.

La ultima vizită pe care a făcut-o în Gorj, premierul Victor Ponta a explicat ferm că pe 30 august va trebui depusă documentaţia la Registrul Comerţului, în vederea mutării sediului la Târgu-Jiu. Atunci, vizita şi deciziile prezentate de premierul Ponta s-au dovedit a fi unele de bun augur, în condiţiile în care conducerea CE Oltenia începuse să se gândească serios la mutarea sediului companiei la Bucureşti. Acum, după o săptămână de la intrarea în luna septembrie, nu s-a înaintat decât cu un pas, în sensul că AGA a aprobat mutarea sediului la Târgu-Jiu. Conform unor surse sindicale nici până în prezent, conducerea CE Oltenia nu a depus la Registrul Comerţului documentaţia necesară mutării sediului societăţii la Târgu-Jiu şi nu se ştie nici dacă aprobarea AGA a ajuns la Monitorul Oficial. Că este o situaţie confuză rezultă şi din faptul că nici salariaţii din CE Oltenia nu au fost întrebaţi dacă vor să fie transferaţi la Târgu-Jiu sau rămân la Turceni.

Avantajele CE Oltenia, odată cu mutarea sediului la Târgu-Jiu

Surse demne de încredere au declarat că mutarea sediului companiei la Târgu-Jiu nu ar crea probleme din punct de vedere al vânzării

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 58 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 22 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°