Prima şcoală privată ortodoxă din Timişoara a fost inaugurată, joi, investiţia fiind de 400.000 de lei, iar în acest an şcolar vor funcţiona doar două clase, cea pregătitoare şi clasa I, cu un total de 21 de elevi care vor participa zilnic la rugăciuni, vor învăţa să grădinărească sau să gătească.
Şcoala "Sfântul Antim Ivireanul" a fost inaugurată, joi, la Timişoara, într-o clădire care aparţine Primăriei, situată într-un cartier mărginaş al municipiului, şi care a fost reabilitată cu suma de 400.000 de lei, bani ce provin de la Arhiepiscopia Ortodoxă a Timişoarei, din donaţii din partea unor parohii din Timişoara, precum şi cu ajutorul Bisericii romano-catolice din Bavaria, care a oferit mobilierul, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şcoala se află sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timişoarei.
Şcoala va fi una cu clasele I-IV, însă în acest an şcolar vor funcţiona două clase - cea pregătitoare şi clasa I -, ai căror elevi vor participa la ateliere practice, la cursuri de limbi străine şi la rugăciuni.
Cele două săli de clasă, unde vor învăţa 21 de elevi, sunt deja pregătite pentru începerea cursurilor: au mobilier nou, băncuţe cu scăunele, dulapuri pentru rechizite şi materiale de lucru, machete cu importante edificii din lume şi trei icoane, dar şi o cruce, deasupra celor două table albe din fiecare clasă.
"Avem două învăţătoare şi profesori pentru atelierele de după-amiază. Orele sunt conform programei şcolare naţionale şi au ateliere de limbi străine, de gătit, lucru manual, grădinărit, la care elevii participă după-amiază. Învăţătoarele au fost alese în urma unei selecţii, după ce au fost depuse aproximativ 40 de CV-uri", a declarat corespondentului MEDIAFAX Ioana Popescu, administratorul şcolii.
Deşi anul şcolar începe în 17 septembrie, la Şcoala "Sfântul Antim Ivireanul" elevii vor merge la cursuri începâ