Naţionala de fotbal a României îşi începe astăzi campania de calificare pentru CM 2014 care va fi găzduit de Brazilia. Echipa pregătită de Victor Piţurcă va întâlni Estonia în deplasare, meciul urmând să înceapă la ora 21:00, transmis în direct de TVR. Fără Mutu, Chivu, Săpunaru şi alţi stranieri obişnuiţi cu convocările în trecut, naţionala României va avea în acest debut de preliminarii mai mulţi jucători tineri, echipa fiind făcută pe scheletul Stelei, cea care dă cei mai mulţi jucători în prezent. Formaţia de start ar putea fi următoarea: Lobonţ – Măţel, Chiricheş, Goian, Raţ – Torje, Bourceanu, Pintilii, Tănase – Rusescu, Marica.
Echipa Estoniei, mai bine poziţionată în ultimul clasament FIFA, a surprins prin calificarea la EURO 2012, fiind o formaţie imprevizibilă, care se bazează pe un joc în forţă. În ultimele două amicale naţionala Estoniei a pierdut 0-4 în Franţa şi a învins cu 1-0 acasă Polonia. Antrenorul Tarmo Ruutli ar putea începe cu Pareiko – Jaeger, Rahar, Klavan, Teniste – Puri, Dmitrjev, Vassiljev, Kink – Ojamaa, Oper.
Se mai joacă astăzi:
Olanda – Turcia, de la ora 21;30 Digi 2
Andorra – Ungaria
Pe 11 septembrie:
România – Andorra
Turcia – Estonia
Ungaria – Olanda
În acest an, naţionala României va mai disputa două meciuri, Turcia – România, pe 12 octombrie, şi România – Olanda, pe 16 octombrie.
Florin Pop
Citiţi şi ...:
Naţionala de fotbal a României îşi începe astăzi campania de calificare pentru CM 2014 care va fi găzduit de Brazilia. Echipa pregătită de Victor Piţurcă va întâlni Estonia în deplasare, meciul urmând să înceapă la ora 21:00, transmis în direct de TVR. Fără Mutu, Chivu, Săpunaru şi alţi stranieri obişnuiţi cu convocările în trecut, naţionala României va avea în acest debut de preliminarii mai mulţi jucători tineri, echipa fiind făcută pe scheletul