Mesajul a fost trimis. Multumesc!

70.000 de lei uscaţi de secetă la SCDL Iernut

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 6 septembrie 2012 ·

Activitatea Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Iernut are la bază activităţii de cercetare, producţie şi comercializare a semintelor, legumelor şi conservelor de legume. Seceta şi-a făcut simţită prezenţa şi asupra activităţii staţiunii, care nu au ocolit atât culturile de legume cât şi cele de cereale. “Cel mai greu afectate din cauza secetei au fost culturile de câmp, în special la porumb, pe care le cultivăm pe suprafeţe mai mari unde nu avem posibilităţi de irigare. De asemenea, la legume, la rădăcinoase, unde am avut cinci hectare de păstârnac pe care l-am semănat de două ori şi nu ne-a ieşit din cauza căldurilor prea mari. Le-am irigat dar tot degeaba”, a declarat ing. Heitz Minerva, director SCDL Iernut. Pierderile cauzate de secetă la nivelul staţiunii se ridică la suma de 70.000 de lei, sumă care putea fi mult micşorată dacă sistemul de irigaţii era unul funcţionabil la nivelul staţiunii. “Estimăm pierderi datorate secetei destul de mari care se ridică la 600-700 de milione lei vechi. La rădăcinoase chiar nu mai văd nici o soluţie în această perioadă, culturile sunt compromise în totalitate pentru că, oricât le-ai da apă, nu reuşeşti să acoperi deficitul. La cereale, în schimb, le-ar fi ajutat dacă aveam un sistem de irigaţii. Noi lucrăm 70 de hectare de teren şi practic aş putea să îl irig pe tot, dar din cauza lipsei fondurilor nu am putut face acest lucru. Asta presupune să ai motoare să scoţi apa din Mureş, chiar dacă ai instalaţia. Lipsa banilor ne-a împiedicat să irigăm”, a precizat ing. Heitz Minerva. “În situaţia asta nu. Unii specialişti în culturile de câmp spun că e foarte important să nu fie soiuri tardive, târzii la porumb, de exemplu. Dar nu ajută chiar foarte mult la diminuarea producţiei. Trebuie făcute semănături mult mai timpuriu, pentru că se vede că s-a schimbat clima, şi nu mai putem aştepta să vină luna mai să facem

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum o ora
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum o ora
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 48 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum 2 ore
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

News.ro acum 32 minute
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Mog

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 4 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°