Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Aurelia Fedorca face inventarul terenurilor de la Luna Şes

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 6 septembrie 2012 ·

Conducerea oraşului Negreşti-Oaş face un inventar al terenurilor aflate în zona Luna Şes pentru a şti exact câte parcele vor putea fi scoase la licitaţie în următoarea tranşă, după ce lucrările de infrastructură vor fi finalizate. În acest sens, conducerea oraşului s-a deplasat ieri la Luna Şes pentru a vedea exact situaţia.

Vizită la faţa locului

Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, împreună cu o parte dintre consilierii locali – Gheorghe Marincaş, Vasile Lohan şi Gheorghe Pop şi un topograf de la Sintax Carei, au făcut ieri o vizită de lucru la Luna Şes pentru a vedea la faţa locului situaţia terenurilor din zonă.

Primarul Aurelia Fedorca a vrut să aibă o oglindă clară a situaţiei terenurilor, câte parcele au fost vândute, câte au fost retrocedate şi câte mai sunt încă libere pentru că în viitorul apropiat se doreşte licitarea unor noi parcele în vederea extinderii staţiunii. „Am dorit să fac această vizită pentru a vedea exact cum stăm şi pentru a stabili ce parcele vom scoate la licitaţie în perioada următoare şi cum vom dezvolta zona. Vreau să avem o situaţie clară şi pentru a evita situaţii în care o suprafaţă de teren se află şi în proprietatea oraşului, dar şi în proprietatea unor persoane fizice, cum s-a mai întâmplat, din cauza unor erori de proiectare”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Primăria are 300 de hectare

Pe de altă parte, primarul Negreştiului s-a întâlnit şi cu unii cetăţeni care au terenuri în zonă, care erau interesaţi să afle când vor fi finalizate lucrările de infrastructură şi când vor putea să înceapă investiţiile în zonă.

Primăria oraşului Negreşti-Oaş deţine la Luna Şes o suprafaţă de aproximativ 300 de hectare, dar mai există şi multe proprietăţi private. Până în prezent au fost trasate aproximativ 1.000 de parcele, din care circa 200 au fost vândute.

Lucrările la staţiun

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 18 minute
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 24 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 53 minute
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 35 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 45 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 14 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°