Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ancheta în cazul scandalului de la Penitenciarul Colibaşi, preluată de Parchetul Tribunalului Argeş

Publicat in Vremea Noua, joi 6 septembrie 2012 ·

Ancheta în cazul scandalului izbucnit, miercuri, între 12 deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi a fost preluată de procurorii Parchetului Tribunalului Argeş, cel mai probabil, niciunul dintre răniţi neavând nevoie de spitalizare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Colibaşi, Raluca Dinişor, şase dintre cei 12 deţinuţi răniţi în urma scandalului izbucnit, miercuri după-amiază, în curtea de plimbare a instituţiei au fost duşi la Spitalul Militar din Piteşti, la ora transmiterii acestei ştiri trei dintre ei fiind încă în investigaţii la unitatea spitalicească, urmând ca, cel mai probabil, aceştia să revină la Penitenciarul Colibaşi în cursul acestei nopţi.

“Alţi trei deţinuţi au fost investigaţi mai devreme la aceeaşi unitate spitalicească. Niciunul nu a rămas internat, un singur deţinut având nevoie de o ecografie, care va fi realizată în cursul zilei de joi la un spital din Piteşti. Cel mai probabil niciunul dintre deţinuţi nu necesită internare”, a spus Dinişor.

Potrivit aceleiaşi surse, toţi cei 12 deţinuţi se vor întoarce în penitenciar.

Dinişor a adăugat că, în cursul zilei de joi, cei 12 deţinuţi vor fi duşi sub escortă la Serviciul de mediciină Legă Argeş pentru evaluarea leziunilor, conform procedurilor.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti au venit mai multe rude ale persoanelor implicate în scandal, unele de etnie romă, care au reclamat faptul că nu au fost anunţate despre starea răniţilor şi locul unde se află, în curtea unităţii spitaliceşti venind şi “mascaţii” de la Serviciul Poliţiei de Intervenţie Rapidă, nefiind însă înregistrate incidente.

“Nu am fost anunţaţi de la închisoare despre ce s-a întâmplat acolo şi unde sunt ai noştri, cât de răniţi sunt. Am aflat acum că i-ar duce aici la spital, la Piteşti, şi aşteptăm, dar nimeni nu vrea să vorbească cu noi”,

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 9 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°