'Pe rolul Curtii Constitutionale (CCR) este inregistrat un dosar (n.a referitor la Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor) care la acest moment se afla in stadiu de raport, urmand ca dupa ce acesta este intocmit sa se stabileasca termenul de judecata', potrivit unui raspuns furnizat HotNews.ro de catre Curtea Constitutionala. Precizarea a venit in urma unei solicitari HotNews.ro care a intrebat daca CCR a primit sesizari si daca s-a luat vreo decizie privind constitutionalitatea Legii 260/2008, in conditiile in care in luna mai din acest an Romania Libera scria ca un Tribunal din Galati a sesizat Curtea Constitutionala in privinta constitutionalitatii acestei legi.
"Termenul de judecata va fi stabilit potrivit prevederilor legale, respectiv a Regulamentului de organizare si functionare a Curtii Constitutionale", se mai mentioneaza in raspunsul Curtii Constitutionale.
Conform articolului din Romania Libera, "Gheorghe Momanu, fost profesor la Universitatea Dunarea de Jos din Galati, a atacat in instanta Legea nr. 260/2008, referitoare la Asigurarea Obligatorie a Locuintelor, cerand declararea acestei legi ca fiind neconstitutionala. Actiunea in instanta a fost deschisa la Tribunalul Galati pe 16.11.2010, impotriva statului roman prin Ministerul Finantelor. Dupa mai multe amanari, instanta de contencios a dispus judecarea cauzei in dosarul 12563/121/2010, in care paratul nu mai e Ministerul Finantelor, ci SC Pool de Asigurare Impotriva Dezastrelor SA Bucuresti.
Pe 12 aprilie, instanta Tribunalului Galati a dispus "sesizarea Curtii Constitutionale cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a Legii nr 260/2008". Profesorul Momanu sustine ca "nu poate fi constitutionala o lege care are la baza inselaciunea, asa cum este ea definita de art.215 din Codul Penal" si ca prin Legea 260/2008 tocmai asta se face atunci cand s