O nouă tragedie s-a consumat în urmă cu două săptămâni în munţii Bihorului, unde un tânăr şi-a pierdut viaţa într-o prăpastie de 100 de metri din Cetăţile Ponorului.
Pe urmele dramei, BIHOREANUL a descoperit o realitate ignorată atât de amatorii de drumeţii, cât şi de autorităţi: dificultăţii de a străbate cu maşina drumurile pline de hârtoape ce duc spre munţi i se adaugă şi pericolul ca, odată ajunşi la înălţime, turiştii să se rătăcească, să se accidenteze sau chiar să-şi găsească sfârşitul. Motivul? Potecile sunt prost marcate, iar amenajările care ar trebui să le asigure protecţia - vechi şi deteriorate. Cu toate acestea, autorităţile nu investesc nimic în refacerea lor, ci doar îşi pasează problema de la una la alta.
Poteca morţii
Însoţit de salvamontişti, BIHOREANUL a refăcut la faţa locului filmul accidentului care pe 25 august a dus la moartea orădeanului Ionuţ Cozma, unul dintre turiştii care vizitau Cetăţile Ponorului. În fatidica zi, la orele prânzului, grupul din care făcea parte şi tânărul parcurgea traseul din zona cunoscută sub numele de Balcoane. La un moment dat, Ionuţ încerca să-şi convingă prietenii să coboare pe o potecă ce şerpuia sub balconul I, lângă traseul marcat. În cele din urmă a coborât singur. După câteva minute, s-a auzit o cădere de pietre, o bufnitură surdă, iar apoi tăcere. Presimţind o nenorocire, un alt tânăr din grup a coborât pe urmele sale. Câteva clipe mai târziu, un salvamontist urca în goană poteca, dând vestea tragicului accident şi oprindu-l în ultima clipă, tocmai când era să cadă şi el în gol. "Dacă nu-l avertizam, cădea şi al doilea turist", povestea Mircea Petrescu, salvamontist de serviciu la punctul Glăvoi, aflat în imediata apropiere a Cetăţilor.
Cum a aflat acesta despre accident relatează colegul său, Nagy Ivan (foto). "Un turist care era la balconul II a văzut pe cineva căzând şi a suna