Cristian Burci vrea să cumpere Adevărul Holding pentru că are „titluri extrem de interesante şi oportunităţi foarte mari în zona de digital". Investitorul va prelua şi o parte dintre datoriile trustului.
Omul de afaceri Cristian Burci, cu o avere estimată de „Forbes România" la 100-110 milioane de euro, se află la un pas de preluarea Adevărul Holding. Acordul de principiu a fost deja semnat, iar în următoarele 10 zile se vor purta discuţiile finale. Cristian Burci spune că, dacă va prelua compania, va face o restructurare şi se va orienta spre conţinutul digital.
„Adevărul": Spuneţi-mi trei motive pentru care aţi decis să cumpăraţi Adevărul Holding.
Cristian Burci: „Adevărul" este o fabrică de conţinut foarte bună, cu nişte titluri extrem de interesante şi cu nişte oportunităţi în zona de digital foarte bune.
Ce presupune acest acord de principiu pe care l-aţi semnat?
Trebuie să avem grijă ca publicaţiile să funcţioneze în următoarele 10 zile, urmând să definitivăm un acord final după cele 10 zile.
Veţi prelua şi datoriile trustului?
O parte dintre ele, da. Aici va fi nevoie să vedem şi viziunea creditorilor vizavi de trust. Compania se află într-un impas economic şi trebuie să vedem cum putem să restructurăm lucrurile în aşa manieră încât businessul să devină viabil. Câteva dintre datoriile existente astăzi în bilanţul „Adevărul" le va prelua domnul Patriciu.
Care sunt principalele direcţii pe care veţi merge în dezvoltarea companiei?
În primul rând trebuie să ne stabilim o viziune, dacă finalizăm tranzacţia. Toată lumea trebuie să înţeleagă mult mai bine direcţia spre care mergem. Trebuie să mergem mult spre zona de digital.
Veţi închide din produsele Adevărul Holding?
Este mult prea devreme să discutăm despre cum va arăta restructurarea. Avem o p