Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemulțumiri în PSD Alba: Trebuie să împartă cu UNPR locurile ce-i revin din listele de candidați ai USL la parlamentare

Publicat in Alba24, joi 6 septembrie 2012 ·

Nemulțumiri mari, în interiorul PSD, unde mocnesc frustrări și revolte generate de viitoarea repartizare a candidaturilor la alegerile parlamentare. Pesediștii declară oficial că vor respecta paritatea din protocolul USL, însă neoficial parlamentarii și liderii din teritoriu înghit cu noduri egalitatea de mandate cu PNL. Surse din interiorul PSD au declarat pentru Hotnews.ro că unii lideri pun în discuție loialitatea UNPR, recent intrat în PSD.

Problemele de la București s-au propagat și în teritoriu. În județul Alba, PSD are aceeași dublă nemulțumire, atât față de distribuția paritară a candidaturilor, cât și de pretențiile UNPR, care vrea să-și impună pe listele USL cel puțin un candidat, la parlamentare.Liberalii, în schimb, sunt nemulțumiți și ei că trebuie să cedeze jumătate din locurile din lista USL unor parteneri pe care nu s-au putut baza nici la alegerile locale, nici la referendum.

Conform protocolului USL, candidaturile se împart paritar între PSD si PNL. Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, la începutul săptămânii, că repartizarea candidaților în colegii va porni de la principiul că fiecare parlamentar își păstrează colegiul.

Parlamentarii și liderii de organizații ai PSD nu sunt încântaţi de faptul că ar putea avea același număr de mandate parlamentare cu liberalii. Scăderea USL în sondaje și avantajul luat de Crin Antonescu în fața lui Victor Ponta par a fi alte motive de neliniște pentru PSD-iști.

La nivel național, social-democraţii sunt nemulțumiți de prestația partenerilor de Uniune la referendum. “Liberalii, ca de fiecare dată în situații de criză, nu fac mare lucru în teritoriu. Tot ai noștri au tras greul mobilizării oamenilor la vot, în timp ce PNL a dus campania pe TV-uri”, mai spun social-democrații. În Alba, situația stă exact invers, cei nemulțumiți de prestația membrilor PSD la referendum fiind libe

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 51 minute
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 50 minute
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 2 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 2 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 2 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 3 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 8 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 4 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°