Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scenariu: 23 de parlamentari în toamnă, în loc de 17 pentru Iaşi. În ce condiţii vom avea doi aleşi într-un singur colegiu

Publicat in Ora de Iasi, joi 6 septembrie 2012 ·

IAŞI. Când toată lumea vorbeşte de reducerea numărului de parlamentari, Iaşul ar putea avea chiar mai mulţi aleşi după alegerile din 9 decembrie. Totul depinde de numărul mandatelor pe care USL le va câştiga cu 50 la sută.

La alegerile din 2008, marea problemă a fost alocarea mandatelor prin redistribuire. Cu alte cuvinte, degeaba au câştigat unii mandatele, căci în urma scorurilor pe partide, cei de pe locul doi sau trei au devenit parlamentari.

În Iaşi, doi parlamentari au fost beneficiarii acestei prevederi: Cristina Dobre şi Sorin Lazăr.

La alegerile din toamnă, loteria redistribuirii se va repeta. Ba chiar situaţia va fi şi mai încurcată, în condiţiile în care a apărut un nou competitor şi anume PPDD. Partidul OTV nu va câştiga probabil vreun colegiu, dar va lua două sau chiar trei mandate de pe locul doi sau trei.

Pe lângă norocul cu redistribuirea, pe 9 decembrie va mai fi o necunoscută. Câte mandate vor fi câştigate din prima, cu peste 50 la sută. E foarte important acest lucru, pentru că, ne putem trezi cu mai mulţi parlamentari, decât 17 cât am avut până acum.

USL stă bine în judeţul Iaşi şi nu este exclusă varianta câştigării tuturor colegiilor cu peste 50 la sută. Potrivit legii, în acest caz toţi candidaţii USL sunt declaraţi automat parlamentari. Deci 17 senatori şi deputaţi pentru USL. Şi tot potrivit legii, celelalte partide care trec pragul, vor trebui şi ele să aibă reprezentare.

Dacă alianţa din jurul PDL ia 20 si ceva la sută pe judeţ, atunci această grupare va avea automat trei sau chiar patru parlamentari.

La fel, dacă PPDD scoate 15 la sută, partidul OTV va avea dreptul la cel puţin doi parlamentari.

Adunând, 17 USL plus 4 PDL plus 2 PPDD înseamnă 23 parlamentari pentru judeţul Iaşi.

Dacă USL ia să presupunem doar 13 colegii cu peste 50 la sută, atunci automat Uniunea va avea 13 senatori şi depu

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România ar putea primi 60 de miliarde de euro în noul buget UE 2028–2035, dar cu condiții stricte, avertizează Dragoș Pîslaru

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar Româ

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 3 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum o ora
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 6 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 7 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 52 minute
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°