E greu de crezut, dar pînă de curînd termenul politruc apărea în dicţionarele noastre cu o definiţie neutră, deloc marcată stilistic. În ediţia care a fost transpusă online (1996/1998) şi care a devenit astfel extrem de cunoscută, DEX-ul cuprindea doar explicaţia „instructor, îndrumător politic în armata sovietică – Din rus. politruk“. Dicţionarul relua definiţia din prima sa ediţie (1975) şi din dicţionarul academic (DLR, Litera P, partea a 4-a, 1980). În Florica Dimitrescu, Dicţionar de cuvinte recente, ediţia a doua (DCR2, 1997), politrucul este un „reprezentant al partidului comunist într-un domeniu, care veghează la respectarea aplicării întocmai a principiilor şi intereselor partidului“, cuvîntul fiind ilustrat prin citate din presa de la începutul anilor ’90. Între timp, Noul dicţionar universal (NDU, 2006) şi Dicţionarul explicativ ilustrat (DEXI, 2007) au inclus uzul depreciativ al termenului – „activist politic (în armată, în cultură etc.)“ –, preluat şi de ultima ediţie din DEX (2009).
Pornind de la dicţionare, cineva ar putea presupune că termenul şi-a căpătat doar în ultima vreme conotaţiile peiorative. De fapt, timp de decenii, ipostaza sa oficială părea de-a dreptul subversivă, sau involuntar ironică, pentru că în discursul alternativ, predominant oral, mai toată lumea folosea cuvîntul doar ca epitet depreciativ. Evident, dicţionarele vremii nu-şi puteau asuma riscul de a atesta în scris încărcarea cu sensuri negative a unui cuvînt din sfera politicii comuniste.
DE ACELASI AUTOR Aroganţă Dezastre şi provocări Românii au talent Gen. Sau ceva de genul...Există totuşi o dovadă scrisă a vechimii sensului depreciativ al substantivului politruc, pe care Iorgu Iordan îl includea – alături de bolşevic, culac, partinic, combinat etc. – într-o notă la capitolul „Neologisme“, în ediţia a doua a cărţii sale Limba română actuală. O gramatică a „gr
