Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rechizite școlare gratuite pentru aproape 11.000 de elevi săraci din județul Alba. Licitația a fost câștigată de o firmă din Vâlcea

Publicat in Alba24, joi 6 septembrie 2012 ·

Licitația pentru achiziționarea de rechizite școlare pentru elevii din învățământul primar și gimnazial a ajuns, joi, la termenul limită de depunere a ofertelor. S-a înscris o singură firmă, Roxicom din Vâlcea, care a și câștigat licitația. Valoarea estimată a contractului este de 238.685 lei, iar banii vor fi alocați de Ministerul Educației.

Aproape 11.000 de copii care provin din familii defavorizate, cu venituri de cel mult 50% din salariul minim pe economie, pe membru de familie vor beneficia și în acest an de pachete cu rechizite de la minister. În județul Alba vor fi livrate 1.200 de pachete cu rechizite pentru clasa pregătitoare, 1.500 pentru clasa I, 3.500 pentru clasele II-IV, 3.500 pentru clasele V-VII și 1.200 pentru clasa a VIII-a.

Pentru a beneficia de acest ajutor, părinții sau tutorele legal al elevului trebuie să depună, la unitatea şcolară unde este înscris copilul, în termen de 5 zile de la data începerii cursurilor noului an şcolar, cererea însoţită de toate actele doveditoare privind venitul net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a anului respectiv. Pachetul cu rechizite trebuie să ajungă la beneficiari cel târziu până în 15 octombrie 2012.

Pentru clasa pregătitoare, pachetul cu rechizite cuprinde 2 caiete de desen şi dictando, 2 tip geometrie, de matematică, tip I, 3 creioane HB negru, creioane colorate (set 6 bucăţi), gumă, penar, acuarele, 2 pensule, ghiozdan, planşetă, plastilină, lipici la tub, hârtie glasată (minimum 6 culori) şi o pungă de plastic. Elevii de clasa I primesc pe lângă caiete, beţişoare, riglă, ascuţitoare, 4 coperte caiet A5 şi un stilou cu 24 de rezerve. Cei din clasele a II-a până la a IV-a au, pe lângă caiete, un pix şi un creion, precum şi un şablon cu harta României. Componența pachetelor a fost stabilită prin ordin al ministrului.

„Licitația a fost câștigată de singura firmă însc

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 2 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

The King: Jannik Sinner a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, fără replică în fața italianului

Adevarul acum o ora
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au întâlnit duminică seara în finala de la Wimbledon, o reeditare a ultimului act de la Roland Garros. Dacă spaniolul s-a impus la French Open după ce a salvat 3 mingi de meci consecutive, acum nu i-a mai mers în fa

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 9 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

24°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°