Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hidroelectrica va transmite un răspuns oficial Comisiei Europene în cazul contractului încheiat cu Alro Slatina

Publicat in Romania Libera, joi 6 septembrie 2012 ·

Hidroelectrica va transmite un răspuns oficial Comisiei Europene în urma demarării anchetei ex officio referitoare la potenţialul ajutor de stat oferit prin intermediul contractului pe termen lung pentru furnizarea de energie electrică negociat direct între Hidroelectrica şi ALRO Slatina, a declarat, pentru Agerpres, administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza.

Citeşte şi

Comisia Europeană a demarat investigaţii legate de contractele dintre Hidroelectrica şi Alro Slatina

"Vom trimite un răspuns oficial Comisiei Europene, posibil în două - trei săptămâni. Nu suntem constrânşi de un termen. Însă contractul renegociat cu Alro Slatina nu poate fi considerat o potenţială formă de ajutor de stat. În cazul formei vechi a contractului, preţul ajunsese la 114-116 lei pe MW. În acest caz se pot face consideraţii privind potenţial ajutor de stat. De la 1 august 2012 însă, prin renegocierea contractului, Alro plăteşte între 180 lei pe MW şi 214 lei pe MW, un preţ net superior. Totodată, prin actul adiţional la contract, Alro a plătit diferenţa dintre preţul vechi şi limita inferioară a noului preţ, pentru perioada 1 ianuarie 2012 - 1 august 2012", a afirmat Remus Borza.

Comisia Europeană a anunţat miercuri că investighează contractele pentru furnizarea energiei electrice dintre Hidroelectrica şi producătorul de aluminiu ALRO Slatina şi aşteaptă comentarii de la părţile interesate, potrivit Platts.com.

Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală. ALRO este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa.

În ianuarie 2011, Comisia Europeană a demarat o ancheta ex officio referitoare la potenţialul ajutor de stat oferit prin intermediul contractului pe termen lung pentru furnizarea de energie e

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum o ora
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°