Primarul Constantin Armencea a declarat că aleşii locali au aprobat, în şedinţă ordinară, contractarea unui credit bancar de 26 milioane de lei. Banii vor fi folosiţi pentru cofinanţarea unor proiecte europene, dar şi pentru continuarea a două investiţii finanţate integral de la bugetul local. Este vorba despre noul sediu al administraţiei locale şi amenajarea unui sens giratoriu. „Odată aprobată hotărârea de contractare a creditului în valoare de 26 milioane de lei, am demarat procedurile de scoatere pe Serviciul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) a anunţului privind contractarea împrumutului bancar. Mâine (azi-n.r.) vom avea această aplicaţie pe SEAP, după ce, în prealabil, vom finaliza caietul de sarcini“, a afirmat primarul municipiului Adjud.
Acesta a precizat că printre proiectele aflate în derulare se numără modernizarea iluminatului public în municipiu, modernizarea spaţiilor verzi, a centrului civic şi a spaţiului din zona Casei de Cultură, finalizarea lucrărilor şi dotarea cu echipamente a ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului municipal Adjud, extinderea Centrului pentru persoane cu handicap, reabilitarea de străzi şi trotuare, dar şi a sediului primăriei vechi.
Totodată, reprezentanţii administraţiei locale vor să continuie lucrările la noul sediu al primăriei, care se află în construcţie de mai mulţi ani, dar la care lucrările stagnează din cauza lipsei de fonduri. „Lucrările la noul sediu al Primăriei Adjud au fost sistate din cauza lipsei fondurilor. Sperăm ca odată obţinut acest împrumut, să reuşim să finalizăm lucrările la acest imobil, iar primăria să se mute în casă nouă“, a precizat primarul Constantin Armencea. De asemenea, se mai doreşte şi amenajarea unui sens giratoriu.
Primarul speră ca în cel mult o lună de zile să contracteze acest împrumut, după care va merge la Ministerul Finanţelor pentru a obţin