Din constatările mele, cea mai mare confuzie este dată de ceea ce înseamnă cu adevărat iubirea: fiecare are varianta sa şi înţelege ce vrea din dragoste. De aceea am vrut să găsesc o definiţie completă, care ar putea fi aplicată universal. Am făcut chiar şi o mini-anchetă în căutarea definirii dragostei de către oameni. Unele dintre definiţii au fost incomplete, altele doar superficiale. Dar cea care mi-a atras atenţia a fost următoarea: “Dragostea este unul dintre motivele existenţei unui cuplu, împreună cu atracţia fizică şi prietenia. În momentul în care cuplul ajunge la maturitate, dragostea devine puterea voinţei “.

Eu văd această definiţie completă, deoarece include toate trăsăturile esenţiale: iubirea se bazează pe încredere continuă şi auto-dezvăluire (ca în prietenie), acesta are o componentă sexuală (atracţia fizică) şi, evident, este caracterizată prin nivelul predominant afectiv (este sentimentul care îi uneşte pe oameni).

Dar am ales această definiţie pentru ultima sa adăugire: ajunsă la o maturitate relaţională, iubirea se transformă în puterea voinţei. În limba spaniolă, există un verb care desemnează afectivitatea şi are, de asemenea, şi un sens volitiv – “querer”: Te iubesc şi vreau să te iubesc. Ea întruchipează definiţia absolută. Dragostea nu este doar un sentiment, nu este euforie – ea include, pe lângă acestea, decizia de a iubi în mod continuu aceeaşi persoană. Această componentă face din iubire ceva divin. Şi, în acelaşi timp, o face accesibilă: am putea alege să iubim aceeaşi persoană pentru o viaţă.

Din punct de vedere antropologic, definiţia cea mai acceptată este cea dată de Aristotel: “A iubi înseamnă a dori binele celuilalt”. Este o definiţie foarte umană şi altruistă: a ieşi din tine şi a te dărui altcuiva. Şi, mai mult decât atat, aceasta este o definiţie care confirmă: Eu nu iubesc o persoană pentru modul în