Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Destinul monedei unice stă în mâinile Curţii Constituţionale germane

Publicat in Jurnalul, joi 6 septembrie 2012 ·

Destinul euro, moneda unica europeana, a ajuns sa stea in mainile Curtii Constitutionale germane, care la 12 septembrie urmeaza sa ia o decizie susceptibila de a bloca salvarea Zonei Euro.

Cei opt judecatori ai institutiei de la Karlsruhe vor pronunta decizia preliminara la ora 08:00 GMT si vor spune daca presedintele german Joachim Gauck poate semna textele de lege care doteaza Zona Euro cu noi instrumente impotriva crizei.

Foarte respectata in Germania, Curtea examineaza inca de la 10 iulie sase plangeri vizand blocarea ratificarii Mecanismului European de Stabilitate (MES) si a pactului bugetar, provenind in special de la deputatii partidului stangii radicale Die Linke, de la un ales conservator si de la o asociatie de cetateni.

Problema este ca democratia impiedica salvarea rapida a euro, in timp ce salvarea euro submineaza democratia.

Ce este mai important pentru germani: Europa sau democratia? Aceasta este intrebarea fundamentala la care Curtea va trebui sa raspunda, scrie publicatia germana Der Spiegel. Salvarea Zonei Euro a schimbat structura de putere in Germania. Cancelarul negociaza la Bruxelles in spatele usilor inchise, acolo ia decizii. Aparatul Cancelariei este cel mai puternic, acolo sunt putinii oameni care stiu ce se inampla si ce trebuie sa se intample. Parlamentul a fost redus de Merkel la un grup de noua deputati care sunt uneori consultati. Plenul Bundestagului este consultat doar in chestiuni care de multe ori au fost deja puse in aplicare la nivel european, comenteaza Der Spiegel.

Ministrul german de Finante Wolfgang Schauble si-a afisat increderea, spunand ca este sigur ca institutia atat de respectata nu va bloca aceste tratate ale Pactului Fiscal si Pactului de Stabilitate european. "Cred ca am actionat cu multa prudenta pentru asta, nu vad nici o problema cu Constitutia germana', a adaugat m

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns la un acord pentru formarea unei coaliții de guvernare

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, în calitate de formaţiuni politice pro-europene, au convenit constituirea unei coaliţii, acest aspect fiind parte a unei rezoluţii comune. "Noi,

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT,referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spune SRI

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 4 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 2 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Tensiuni în Marea Baltică: Focuri de avertisment trase de o navă rusească asupra unui elicopter german

Ziare.com acum o ora
Un nou incident în Marea Baltică a stârnit îngrijorări cu privire la o posibilă escaladare a conflictului între Rusia și NATO. O navă de război rusească ar fi tras focuri de avertisment asupra unui elicopter german, care efectua patrulări de suprave

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok / Copiii sunt din localităţi diferite / Doi au fost operaţi

News.ro acum 8 ore
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok. Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. ”Trei ad

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Metalul Buzău – Dinamo 0-0: Remiză fără goluri, „Câinii" rămân fără victorie în Cupa României

Mediafax acum o ora
Metalul Buzău şi Dinamo au terminat la egalitate, scor 0-0, într-o partidă din etapa a doua a Cupei României, disputată miercuri pe stadionul din Buzău. Meciul a fost unul echilibrat, în care cele două apărări au excelat, fazele de poartă periculoas

Elena Lasconi, conversație telefonică cu președinta din Georgia: „Nu voi lăsa România în ghearele lui Putin”

HotNews acum 4 ore
Vladimir Putin nu trebuie lăsat să întoarcă România, Georgia sau Republica Moldova din drumul lor spre Occident, a transmis Elena Lasconi, la finalul unei discuții avute cu președinta pro-europeană din Georgia, Salome Zurabişvili, potrivit unui comu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

5°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°