Adăstam prin Viena deja de vreo zece zile şi tot amînam plecarea spre Parisul pe care urma să-l vizităm pentru prima oară în viaţă. În seara aceea hotărîserăm solemn că a doua zi vom pleca în sfîrşit, dar ne-am întins la un bridge care a durat pînă pe la 4 dimineaţa. A doua zi ne-am trezit tocmai pe la prînz, şi totuşi, consecvenţi hotărîrii luate, am plecat. Eram conştienţi că, în ciuda autostrăzilor occidentale şi cu toată maşina noastră mirobolantă de împrumut, nu aveam cum să ajungem pînă seara la Paris. De fapt, n-am ajuns decît pînă la Salzburg, unde, de la oficiul de informare turistică, ni s-a recomandat o pensiune din afara oraşului. O casă perfectă pe ale cărei geamuri mari se vedeau nişte dealuri verzi străbătute de ceţurile de după o ploaie destul de rece. Ne-am lăsat bagajele şi, seara tîrziu, ne-am dus să vedem oraşul. Din greşeală era să intrăm cu maşina în Germania. Din cauză că n-am văzut nici un vameş sau grănicer (noi fiind învăţaţi pe atunci cu vămuirile severe după nesfîrşite aşteptări), era să trecem graniţa. Pe vremea aceea, Austria nu era încă în spaţiul Schengen, iar viza noastră ne dădea dreptul la o singură intrare în acea zonă (din care Germania şi Franţa făceau parte). Bagajele ne-ar fi rămas în Austria şi, dacă ne-a fi întors după ele, riscam să ratăm Parisul. Noroc cu Emilia, care a văzut panoul mare şi verde pe care scria Deutschland şi mi-a strigat să opresc. Ce-am mai rîs atunci...
DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorDimineaţă, după un somn de puf, ne-am luat micul dejun sub privirile discretei noastre gazde salzburgheze. Brînzeturi fine, speck, pîine cu seminţe, lapte, miere şi suc de portocale, într-o marchiză rotundă cu un peisaj mirific. Am pornit apoi spre Germania, de data asta cu bună ştiinţă şi cu toate bagajele asupra noastră. Nu ne-am abţinut să mai dăm un t