Ştirile care vin din Europa în materie de economie sunt în general rele, dar există şi excepţii. Printre acestea se numără Norvegia, ţară care nu face parte din Uniunea Europeană şi care afişează o prosperitate de invidiat datorită rezervelor sale de petrol în largul Mării Nordului.
De altfel, recent, Norvegia a descoperit noi zăcăminte de petrol submarine, ceea ce îl face pe corespondentul ziarului Libération în peninsula scandinava să considere că “norvegienii sunt noii regi ai petrolului”. Putem spune că destinul acestei ţări este uluitor, dacă ţinem cont că la începutul secolului trecut era cea mai săracă ţară din Europa Occidentală. De altfel istoria acestei ţări care numără azi 5 milioane de locuitori este destul de ciudată.
Timp de patru secole, pînă în 1814, Norvegia a fost o provincie daneză, iar apoi, timp de aproape un secol, a fost provincie suedeză. După al doilea război mondial Norvegia şi-a dezvoltat în special sectorul... energetic întrucît şi-a dat seama de marea bogăţie pe care o avea: apa. Si este adevărat că în materie de apă Norvegia se situează foarte sus în “top”, ea dispune de mare bineînţeles lacuri, rîuri, cascade, fiorduri, ca să nu mai spunem că într-un oraş ca Bergen, foarte turistic şi situat la Marea Nordului, plouă cam 300 de zile pe an.
După ce şi-a dezvoltat sectorul hidroenergetic, în 1969, Norvegia a descoperit primele zăcăminte de petrol situate sub mare în largul coastelor sale care se întind pe sute şi sute de kilometri. Numai de la Bergen pînă la Cap Nord, punctul cel mai nordic al Europei, coastele norvegiene se întind pe 1300 de kilometri. Aşa a devenit Norvegia al 7-lea mare exportator de petrol şi al 14-lea mare producător de aur negru din lume. In prezent Norvegia exploatează 70 de cîmpuri petrolifere ceea ce îi permite să producă 2 milioane de barili pe zi, plus o sută de miliarde de metri cubu de