Prietenul său, student în anul I, la o universitate gălăţeană, este bursier al Statului Român, dar se pare că n-a prea dat pe la cursuri. În sângele lui au fost depistate urme de droguri şi a avut nevoie de asistenţă medicală la UPU.
Adolescenta , care, miercuri, a fost găsită moartă într-un autoturism parcat în cartierul Micro 19 , era elevă la Colegiul Tehnic „Paul Dimo" din Galaţi (fostul Liceu Energetic).
Despre Mariana, numai de bine
Despre Mariana E., în vârstă de 17 ani, din Republica Moldova, a cărei moarte rămâne deocamdată învăluită în mister, unul dintre pedagogii căminului în care era cazată, are numai aprecieri pozitive.
Nedu Fenixia a spus că Mariana n-a creat niciodată probleme şi nu avea un anturaj dubios. Pedagogul a mai precizat că auzise că fata ar avea un prieten mai mare, student, însă acesta nu obişnuia s-o viziteze la cămin.
Mariana s-a întors în România cu câteva zile înainte de începerea anului şcolar întrucât joi ar fi urmat să fie testată la fizică, materie la care avea o corigenţă, pentru a putea promova în clasa a X-a.
Probe biologice prelevate de la tânăra decedată au fost trimise la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti pentru examen toxicologic.
Bursier al Statului Român
La fel s-a procedat şi în cazul lui Ion Zgherea, în vârstă de 20 de ani, tânărul care a cerut ajutor în parcarea blocului I3 din Micro 19, speriat că adolescenta aflată cu el în maşină nu mai dădea semne de viaţă. Totuşi în sângele lui, testerul ultramodern cu care este dotat Serviciul de Medicină Legală din Galaţi, ar fi depistat urme de droguri iar IML urmează să emită un buletin în care să se precizeze ce substanţe stupefiante a consumat.
Ion este student în anul I la Facultatea Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos", beneficiar al uneia dintre bursele de studii acordate de S