Într-o ţară aflată în continuă campanie electorala, noua campanie a echipei naţionale pare să nu mai intereseze pe nimeni

Începe o nouă campanie. Sună, aşa, pompos, dar de fapt e ceva derizoriu. Şi nu pentru că trăim într-o ţară aflată într-o perpetuă campanie electorală. Era vorba de o nouă campanie de calificare. A echipei noastre naţionale.

A echipei noastre? E o întrebare pe care mi-o pun şi pe care o pun tuturor. Cît vă mai simţiţi reprezentaţi de această primă reprezentativă? Cît mai contează în viaţa noastră ce se întîmplă la echipa naţională? Din păcate, întrebarea mi-o pun eu. Cei care ar trebui să şi-o pună şi, eventual, să se gîndească la problema asta n-o fac. Preferă să mearga mai departe pe drumul excluderii acestui concept din viaţa românilor.

Am crescut cu echipa asta naţională. Era reperul nostru, mîndria noastră. Ne interesa tot ce se întîmplă în jurul ei. Dacă pe Hagi, Gică Popescu sau Ilie Dumitrescu îi durea glezna sau genunchiul, parcă ne durea şi pe noi. Am ieşit în stradă pentru ei, ne-am bucurat împreună, am plîns şi noi atunci cînd plîngeau ei. Ultima dată am plîns în 2001, alături de Contra şi de ceilalţi, pe Ghencea succeselor noastre, după un meci blestemat cu Slovenia. Atunci a început decăderea noastră, atunci s-a întors parcă şi norocul lui Hagi, de atunci am început să coborîm. Şi să redevenim ceea ce am fost întotdeauna, fotbalistic vorbind, o naţiune de plan secund, care obţine doar accidental performanţe. Oare doar fotbalistic vorbind?

Începe o nouă campanie. De calificare. O calificare ce nu figurează printre obiectivele selecţionerului. Ce vreţi mai mare dovadă a decăderii de care vorbeam? Să porneşti o campanie fără să ai ca obiectiv să o cîştigi! E un alibi extrem de prost pentru un selecţioner ce dă senzaţia că foloseşte echipa naţională pentru interesele sale şi ale unor amici, fără măcar să se obosea