Mesajul a fost trimis. Multumesc!

City’us acuză arbitrajul după înfrângerea în fața celor de la Energia Lvov

Publicat in Adevarul, joi 6 septembrie 2012 ·

City’us Târgu-Mureş a pierdut în cea de-a doua partidă a grupei a 3-a din UEFA Futsal Cup - Main Round, ce se desfăşoară în Republica Cehă, la Chrudim, 3-6 în faţa celor de la Energia Lvov.

O înfrângere total nemeritată, spun reprezentanții echipei mureșene, decisă în mare parte de decizia unui arbitru din Bulgaria. Cu 6 minute înainte de finalul jocului, acesta a dictat lovitură de penalitate de la 6 metri, pentru cei din Lvov, la un henţ în careu văzut numai de el. O decizie luată în condiţiile în care, mingea şutată de un adversar l-a lovit în piept pe un jucător de-al nostru, iar arbitrul care a luat această decizie era în spatele fazei. La 2-3, City’us a trecut la atac, 5 contra 4, fără portar, iar cei din Lvov au înscris 3 goluri din jumătatea proprie.

”Până la decizia decisivă din ultima parte a jocului, cei doi arbitri au avut o manieră total împotriva echipei noastre. În prima repriză, în minutul 9, City’us acumulase déjà 5 faulturi de echipă, în urma unor decizii îndelung contestate de campionii României. Mai mult, cu 3 minute înainte de pauză, cei doi oficiali au fluierat şi cel de-al 6-lea fault, lovitura de la 10 metri fiind însă ratată. Pe lângă greşelile majore de arbitraj, partida de la Chrudim s-a disputat în condiţii cu totul speciale, neaşteptate pentru un asemenea nivel al competiţiei. În repriza a doua, la scorul de 2-2, partida a fost întreruptă 10 minute din cauza unei pene de curent. Iar, pe parcursul întâlnirii, suprafaţa de joc a trebuit să fie ştearsă în nenumărate rânduri, din cauza condensului, dedesubtul podelei de lemn fiind gheaţa patinoarului”, spun oficialii City’us.

Golurile formaţiei mureșene au fost înscrise de Florin Matei, în secunda 50 a meciului, cu un şut puternic din apropiere şi în secunda 12 a reprizei secunde, cu un şut senzaţional la vinclu, de la aproximativ 10 metri. Ultima reuşită a fost semnată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum 43 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum 16 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 2 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Germania poartă discuţii pentru a cumpăra rachete Patriot pentru Ucraina, după ce SUA au oprit livrările

News.ro acum 2 ore
Germania este în discuţii pentru a cumpăra sisteme de apărare aeriană Patriot pentru Ucraina, pentru a o ajuta să contracareze unele dintre cele mai puternice atacuri ruseşti de la începutul războiului în 2022, a declarat vineri un purtător de cuvân

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 7 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 28 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°