După o lungă perioadă de management neperformant, Constantin Roibu și-a dat ieri demisia, invocând „lipsa de dialog” cu cei care vor să privatizeze combinatul
Nu se poate ca o ţară întreagă să muncească pentru un singur om”, spune Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), despre situaţia de la Oltchim. Cu mai puţin de două săptămâni înainte de licitaţia pentru privatizare (programată pe 18 septembrie), Constantin Roibu, care a condus combinatul timp de 20 de ani, şi-a dat demisia împreună cu alţi 16 directori din cadrul unităţii. Motivele invocate de aceştia sunt lipsa de dialog dintre Remus Vulpescu şi managementul Oltchim, care a condus la blocarea oricărei iniţiative de finanţare a activităţii, precum şi condiţionarea plăţii salariilor şi a asigurării capitalului de lucru la combinat cu înlocuirea managementului combinatului.
Conducerea a blocat vânzarea Oltchim
Protestul spontan al celor 300 de angajaţi care au intrat cu forţa în birourile conducerii ieri, disperaţi că nu şi-au primit salariile, a grăbit demisia.
„Motivaţiile lui Roibu sunt o nouă încercare a sa de a justifica prin alte persoane starea gravă în care se află combinatul. Oltchim se află în dificultate de cel puţin trei ani şi de atunci, susţinut de liderul de sindicat Diculoiu, Roibu s-a opus oricărei încercări de a scoate întreprinderea din această situaţie”, spune Vulpescu. Potrivit şefului OPSPI, singura soluţie era şi este privatizarea, însă altele ar fi fost condiţiile şi pentru statul român şi pentru salariaţi, dacă privatizarea avea loc mai demult. „Dacă privatizarea s-ar fi realizat în 2011 n-am fi avut niciun cost social. Această opoziţie disimulată a domnului Roibu la tot ceea ce a însemnat măsură de redresare a combinatului se explică prin aceea că redresarea presupunea ca el să nu mai conducă întreprinderea”, expl