* Remus Gigel Gheorghieş a fost trimis în judecată pentru că a sustras alimente de 1.400 de lei dintr-un autotren aflat în parcarea "Cargill", de pe Şos. Baldovineşti * tot el a fost prins în flagrant, după ce a furat bunuri de 1.500 de lei de la o societate de construcţii *
În vârstă de 35 de ani, Remus Gigel Gheorghieş, individ arestat în altă cauză penală şi trimis deja în judecată pentru furt calificat, s-a mai căpătat cu un dosar penal, pentru două "isprăvi" pe care le-a pus la cale anul trecut. Gheorghieş a jefuit un autotren aflat într-o parcare şi a fost prins în flagrant de o patrulă de jandarmi, după ce a sustras bunuri din incinta SC "Construct P&G" SRL.
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în noaptea de 27/28 iunie 2011, Remus Gigel Gheorghieş a rupt sigiliul şi a forţat uşa din spate a autotrenului cu număr de înmatriculare B-44-LGM, de unde a sustras mai multe produse alimentare. Autotrenul prădat de Gheorghieş se afla în parcarea "Cargill" de pe Şoseaua Baldovineşti. Paguba pricinuită a fost de aproximativ 1.400 de lei.
Poliţia a fost sesizată în aceeaşi noapte, la ora 4.00, de către Marian Toader, conducătorul autotrenului. Autorul furtului a fost identificat, culmea, după o amprentă lăsată pe o cutie de muştar "La minut", găsită de oamenii legii la locul faptei.
Marfa fusese încărcată în TIR la sediul SC "Agroalim Distribution" SRL Bucureşti, urmând să fie descărcată la sucursalele din Brăila şi Bacău ale companiei. În ciuda probelor depuse la dosar, învinuitul nu a recunoscut furtul din parcarea "Cargill", afirmând că, la acea oră, "era acasă şi dormea".
Pe 21 septembrie 2011, la ora 13.00, Remus Gigel Gheorghieş a escaladat gardul SC "Construct P&G" SRL Brăila, reuşind să sustragă din curtea societăţii 200 ml ţeavă gaze presiune, 1