Banca Centrala Europeana (BCE) a aprobat, joi, un nou program de achizitie a obligatiunilor emise de statele cu probleme financiare, anuntand, in acelasi timp, recesiune pentru zona euro, in acest an.
Programul va fi aplicat obligatiunilor cu maturitate pe o perioada de 1 - 3 ani si nu va exista o limita prestabilita pentru randament, a declarat presedintele BCE, in cadrul unei conferinte de presa de joi.
In plus, achizitia obligatiunilor este conditionata de programul de sprijn financiar desfasurat prin intermediul celor doua fonduri de salvare, Fondul European pentru Stabilitate Financiara (functional in acest moment, dar temporar) si Mecanismul European de Stabilitate (inca nefunctional, dar care ar urma sa fie permanent).
Potrivit lui Draghi, BCE va cere si sprijinul Fondului Monetar International, pentru a monitoriza programul.
Un punct esential al programului este faptul ca tarile care vor beneficia de el vor fi nevoite sa respecte toate tintele impuse de creditorii internationali. In caz contrar, BCE va sista achizitiile de obligatiuni emise de statul respectiv.
Draghi a precizat ca decizia nu a fost unanima in cadrul consiliului de conducere al BCE. "A fost o parere disidenta. Nu vom spune a cui. Trebuie sa ghiciti", a spus presedintele institutiei. Insa este deja binecunoscut faptul ca Germania nu agrea idee unui program de achizitii de obligatiuni.
De asemenea, presedintele BCE a explicat ca "nu vor exista limite" in cazul programului de achizitie de obligatiuni, confirmand asteptarile investitorilor.
Prin aceasta decizie, institutia spera sa reduca presiunile asupra tarilor cu probleme financiare, inclusiv Grecia, Italia si Spania, ale caror costuri de finantare au crescut la niveluri record, din cauza crizei datoriilor.
Joi, BCE a hotarat mentinerea ratei doban