Mai nou, internauţii care cumpără online, via site-uri de cashback, pot primi înapoi între 1% şi 30% din valoarea produsului achiziţionat. Cash.
Un nou model de business prinde contur în online-ul românesc: site-urile de cashback. În ultimul an, au intrat în bătălia online pentru cumpărători două astfel de proiecte - CashCow.ro şi CashOut.ro. Pentru neiniţiaţi, iată cum funcţionează ele: te înregistrezi, după care pleci la cumpărături prin magazinele partenere (din ţară şi stăinătate) şi, pentru fiecare cumpărătură, o parte din ceea ce ai cheltuit ţi se întoarce în cont. Atenţie, însă: primești bani înapoi, între 1% şi 30% din valoarea produsului, numai dacă achiziţia s-a făcut accesând magazinul prin intermediul platformei cashback. Iar asta este posibil datorită marketingului afiliat, adică acea practică de marketing prin care un site recompensează alte site-uri pentru fiecare client adus, ca procentaj din încasarea de la acel client. Cea mai mare rețea de marketing afiliat din România este creată de firma 2parale. În condiţiile în care există la ora actuală peste 2.000 de magazine online, au site-urile de cashback şanse să genereze bani? „E foarte bună ideea de a da înapoi cumpărătorului bani reali, care îi intră în cont. E mult mai palpabilă şi reală decât un cupon de reducere sau superfolosita sintagmă «cel mai bun preţ»“, comentează Adrian Preda, creative director MRM Partners, parte a McCann Group. Un avantaj, în viziunea lui Dorin Catană (ex.: Centrofarm), care deţine împreună cu soţia site-ul CashCow.ro., este că „deşi oferim discounturi ceva mai mici decât site-urile care vând cupoane cu reduceri, oferta noastră e permanentă, nu limitată (...) aducem în acelaşi loc oferte speciale şi dăm, în plus, şi bani înapoi“.
Scenarii de viitor
Lansat în noiembrie 2011, portofoliul CashCow.ro numără acum 320 de magazine online