5 Septembrie 2012
USL: Mult zgomot şi tot atâta incompetenţă
Joi 6 septembrie, începând cu ora 11, Partidul Noua Republică (PNR) organizează conferinţa de presă „USL: mult zgomot şi tot atâta incompetenţă”. Evenimentul va avea loc la sediul Partidului Noua Republică din Bucureşti, str Carol Davila, nr 34, et 1.
Partidul Noua Republică îşi va prezenta cu acest prilej viziunea asupra procesului de reformă a sistemului educaţional din România şi proiectul de relansare a Învăţământului tehnico-profesional.
Vor lua cuvântul:
Mihail Neamţu – Preşedintele Partidului Noua Republică
Ştefan Vlaston – Preşedintele Asociaţiei EDU CER şi Membru al Preşedinţiei PNR
Vă aşteptăm!
ARGUMENT
Bacalaureatul Profesional promovat de actualul ministru al Educaţiei, d-na Ecaterina Andronescu, este o formă fără fond. Astfel de examene există şi în prezent, sub numele de examene de „certificare a competenţelor profesionale”. Nu de schimbarea denumirilor diplomelor este nevoie ci de acoperirea lor cu competenţe, abilităţi, aptitudini şi cunoştinţe cerute de piaţa muncii.
Piaţa muncii, dominată acum de angajatori privaţi, funcţionează ca un reglator de ultimă instanţă, reuşind să impună o schimbare a concepţiilor şi percepţiilor părinţilor şi elevilor asupra pregătirii cerute de angajatori.
Bacalaureatul Profesional, pentru a fi într-adevăr relevant, trebuie să fie însoţit de o adecvare curriculară a parcursului educaţional, astfel încât acei elevi care îşi doresc o carieră şi calificare profesională să dobândească acele competenţe, cunoştinţe şi deprinderi care să satisfacă angajatorii privaţi.
Înţelegând importanţa şi necesitatea asigurării unei pieţe a muncii calificate, condiţie esenţială a atragerii investiţiilor atât de necesare, Noua Republică propune un proiect de Renaştere a Învăţământului Tehnico-Profesional.