Domnule Patriciu, aflu despre dumneavoastră că sunteţi trist. Îmi pare rău. Vă veţi despărţi sau nu de Adevărul Holding - noi, jos, la talpa ziarelor, nu ştim tot şi poate că e mai bine să nu ştim. Ce ştim însă: nu ne-a fost uşor în toată criza, ne-a fost foame.
Am fost de râsul lumii, pe unde mergeam râdeau de noi ca de o categorie defavorizată. „Uite, săracii, sunt angajaţii lui Patriciu!", aşa ne ziceau. Şi lucruri mai rele s-au spus despre domnia voastră. E drept că până şi noi, angajaţii, am dat uneori semne de nervozitate şi am mai renunţat la eleganţa stilului. Am vorbit cu păcat, e posibil să ne fi scăpat câte un „Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!" pe la colţ, îngrozitor de româneşte. S-a greşit, n-am ştiut cum se face. Şi n-a fost unul să îl aud că întreabă dezinteresat: „Dar de ce să îi fie ruşine lui Dinu Patriciu şi să nu-mi fie şi mie?".
Săracii îi urăsc pe bogaţi. Sunteţi urât, domnule Patriciu, de mulţi cetăţeni din ţara noastră, nu în urma unui minim proces raţional, ci, aşa, în mod tradiţional, aprioric şi fără posibilitatea unui recurs. Aţi văzut, cred, festivitatea de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. A fost cel mai frumos omagiu recent adus presei scrise, ba chiar tipărite. Aţi mers pe contrasens cu Adevărul Holding!
Milioane şi milioane în cuvinte? Cine mai crede în aşa ceva? Fapt e că aţi prelungit viaţa ziarelor din România cu câţiva ani. V-am bănuit că o faceţi din orgoliu (vanitatea de a avea nişte intelectuali la butonieră, mândria unei arhitecturi grandioase, complexul estic al unui posibil Dumnezeu?), ba chiar din dragoste (ca Gatsby!), v-am suspectat că vreţi numai să vă impuneţi ca editorialist (aţi reuşit).
Cândva, curând, ziarele tipărite îşi vor înceta apariţia (la muzeu cu ele!, gata, digitalul e viitorul, cine nu înţelege moare!), şi se va spune că patronii sunt de vină. Să dea, de ce nu dau? D