Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sebastian Grapă vrea să se autodenunţe pentru „influenţele” de la Referendum

Publicat in News Brasov, joi 6 septembrie 2012 ·

După ce secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, este urmărit penal de procurorii DNA fiind acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a convinge mai mulţi oameni să iasă la vot la referendumul din 29 iulie, pentru demitere preşedintelui Traian Băsescu, consilierul judeţean Sebastian Grapă se consideră în aceeaşi „culpă”. „Mă autodenunţ, fiindcă şi eu am dat telefoane şi am făcut lobby, pentru ca lumea să iasă în număr cât mai mare la vot. Nu le-am spus ce să voteze, ci doar să-şi exercite acest drept”, a spus mai în glumă, mai în serios, Grapă. Acesta este nemulţumit de faptul că Dragnea este, acum anchetat pentru „presupuse fapte”. „Şi Traian Băsescu este suspect în dosarul «Flota», tot o presupusă faptă. Atunci, haideţi să-l anchetăm şi pe el! Însă, mai condamnabilă este atitudinea doamnei Macovei care a cerut sancţiuni pentru România după organizarea acestui Referendum. Ajungem ca în perioada Triumviratului din vremea romanilor, când un membru al familiei era încurajat să îl denunţe pe celălalt”, a subliniat Sebastian Grapă.

După ce secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, este urmărit penal de procurorii DNA fiind acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a convinge mai mulţi oameni să iasă la vot la referendumul din 29 iulie, pentru demitere preşedintelui Traian Băsescu, consilierul judeţean Sebastian Grapă se consideră în aceeaşi „culpă”. „Mă autodenunţ, fiindcă şi eu am dat telefoane şi am făcut lobby, pentru ca lumea să iasă în număr cât mai mare la vot. Nu le-am spus ce să voteze, ci doar să-şi exercite acest drept”, a spus mai în glumă, mai în serios, Grapă. Acesta este nemulţumit de faptul că Dragnea este, acum anchetat pentru „presupuse fapte”. „Şi Traian Băsescu este suspect în dosarul «Flota», tot o presupusă faptă. Atunci, haideţi să-l anchetăm şi pe el! Însă, mai condamnabilă este atitudinea doamnei Macovei care a cerut sancţiuni pentru Români

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR, după ce candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă de BEC: „O nouă lovitură dată democrației românești”

HotNews acum 20 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis, sâmbătă, după decizia BEC, că „respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă reprezintă o nouă lovitură dată democrației românești și o încălcare gravă a drepturilor și a libertăților fundamentale garantat

Şedinţă la Curtea Constituțională pe contestaţii, la ora 17:00. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta

HotNews acum 35 minute
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte sâmbătă în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra contestaţiilor înregistrate privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta, potri

Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 ”În data de 14 martie 2

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum o ora
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Neymar, din nou accidentat. Ratează calificările pentru Cupa Mondială

Ziarul Financiar acum 44 minute
Brazilianul Neymar (33 ani) a fost scos din lotul naţionalei pentru meciurile contra Columbiei şi Argentinei din preliminariile Cupei Mondiale 2026, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Fotbalistul tocmai revenise la Santos în februarie şi m

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum 27 minute
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 6 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Trump recunoaşte că a fost „puţin sarcastic" când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a admis vineri că a fost „puţin sarcastic" atunci când a promis în repetate rânduri în timpul campaniei electorale că va rezolva conflictul dintre Rusia şi Ucraina în doar 24 de ore sau chiar înainte de a prelua mandatul. D

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°